Festivalul de Film European „Ceau, Cinema!” debutează la Timișoara, pe 22 iulie

Publicat: 20 05. 2015, 16:13

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de organizatori, cea de-a doua ediție a Festivalului de Film european „Ceau, Cinema!” va avea loc în perioada 22 – 26 iulie la Timișoara și în comuna Gottlob – prima localitate din mediul rural cu un cinematograf renovat și digitalizat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În cadrul festivalului se va desfășura și o secțiune competițională.

„Primele trei zile se vor desfășura la Timișoara, cu proiecții de film în aer liber, la Grădina de Vară Capitol, la Casa Artelor, la localul Ambasada, precum și în alte spații alternative din oraș. Ca și la prima ediție, vor fi prezentate filme europene noi, cu succes la public, dar și filme de autor, documentare și animații. Se vor organiza ateliere educative dedicate artei cinematografice și întâlniri cu cineaști”, se arată în comunicatul citat.

Două dintre zilele de festival se vor desfășura în comuna Gottlob, unde vor avea loc proiecții în cinematograful recent renovat, dar și în aer liber.

Documentarul „Pașaport de Germania” (2014), regizat de Răzvan Georgescu și produs de Alexandru Solomon, a fost filmat chiar în comuna Gottlob și în satul vecin, Vizejdea. Documentarul prezintă povestea celui mai amplu negoț de oameni din Europa secolului XX: vânzarea organizată, sistematică a întregii populații germane din România către Republica Federală Germania.

„O altă noutate a ediției din acest an este organizarea unei secțiuni competiționale dedicată filmelor de lungmetraj europene. Competiția «Ceau, Cinema!» oferă un cadru de exprimare cinematografică pentru cineaștii din țările care au avut minorități în regiunea Banatului, de-a lungul istoriei, până azi. Sunt acceptate în competiție producții sau coproducții ale unor țări precum: România, Germania, Ungaria, Serbia, Croația, Bulgaria, Ucraina, Italia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Turcia, Rusia, Armenia, dar și producții care aduc în prim-plan etniile: romi, tătari aromâni. Selecționerul competiției este jurnalistul și criticul de film Ionuț Mareș”, se mai mai arată în comunicatul citat.

Înscrierile se fac până în 15 mai 2015.

Marele premiu al competiției „Ceau, Cinema!” este de 1.000 de euro, iar premiul publicului este de 500 de euro.

„Ceau, Cinema!” este organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală și este primul festival din Timișoara dedicat filmului european. Evenimentul este realizat de voluntari, cu sprijinul unor companii și instituții locale.