Festivalul „Serile filmului gay” de la Cluj, singurul cu această tematică din România, se deschide pe 10 noiembrie

Publicat: 10 11. 2014, 12:48
Actualizat: 27 03. 2019, 04:02

Un număr de 50 de filme, majoritatea în premieră națională, vor fi proiectate, începând de luni, la Cluj-Napoca, la cea de-a X-a ediție a „Serilor filmului gay”, singurul festival cu această tematică din România, accesul publicului fiind gratuit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lucian Dunăreanu, directorul Festivalului „Serile filmului gay”, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că speră că fiecare nouă ediție a acestei manifestări „va ajuta la prăbușirea cât mai multor ziduri ridicate între societatea civilă și comunitatea LGBT”.

„50 de filme dintr-un total de 780 înscrise, majoritatea în premieră națională, au fost selectate să intre în competiția din acest an a Festivalului «Serile filmului gay», singurul cu această tematică din România, ele provenind din 21 de țări. Din ce în ce mai multă lume a auzit de acest festival, din ce în ce mai mulți tineri trec peste prejudecățile cu care au fost încărcați de acasă și vin la aceste filme, vin să vadă și să încerce să cunoască și o altă lume, despre care nu știu decât din can-can-ul mediatic și din poveștile cu zmei pe care le-au auzit de acasă sau de la prieteni. Cu fiecare ediție, mesajul nostru ajunge la mai multă lume, ne facem mai bine cunoscuți, lumea începe să se obișnuiască cu ideea că existăm și că nu suntem mai diferiți decât ceilalți, odată ce începi să ne cunoști. Prin cultură, poarta noastră rămâne mereu deschisă și sperăm că fiecare nouă ediție va ajuta la prăbușirea cât mai multor ziduri ridicate între societatea civilă și comunitatea LGBT”, a spus Dunăreanu.

Potrivit acestuia, la festival vor fi proiectate, în premieră, patru lung metraje și documentare în parteneriat cu Ambasada Finlandei, Ambasada Spaniei și Institutul Francez din Cluj-Napoca.

„Festivalul aduce la Cluj-Napoca regizori și producători din străinătate, dar și un juriu internațional ce va desemna cel mai bun film de scurt metraj, cel mai bun documentar și cel mai bun film de lung metraj. Ca și până acum, și publicul, care va avea acces gratuit la aceste proiecții, își va putea desemna pelicula preferată în cele trei locații alese în acest an – un cinematograf, o ceainărie și un club”, a afirmat directorul festivalului.

Lucian Dunăreanu a adăugat că programul festivalului va mai cuprinde, pe lângă proiecția de filme, lansări de cărți, un worshop axat pe discursul instigator la ură realizat în parteneriat cu asociația „GoFree” dar și o o expoziție itinerantă prin cafenelele clujene.

„Un eveniment aparte îl va reprezenta, în contextul creșterii numărului de persoane infectate cu HIV și a lipsei unui efort concentrat guvernamental de implementare a unui program național de educație, dezbaterea «Sunt stÇŽpânul sÇŽnÇŽtÇŽții mele» la care vor fi invitați să vorbească dr. Anca Streinu-Cercel, șef lucrări al Institutului Național de Boli Infecțioase «Prof. dr. Matei Balș» din București, și psihologul Odette ChirilÇŽ, de la aceeași instituție”, a mai spus Lucian Dunăreanu.

Festivalul se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 10 – 16 noiembrie.