FOTO | Administratorul unei galerii de artă, reținut după ce ar fi furat și apoi a vândut mai multe tablouri semnate de pictori celebri, precum Grigorescu, Luchian sau Tonitza

Publicat: 12 01. 2022, 08:41

Administratorul unei galerii de artă din Capitală a fost reținut după ce ar fi furat și apoi ar fi vândut mai multe tablouri semnate de pictori celebri, precum Grigorescu, Luchian sau Tonitza. Operele sunt acum date în urmărire internațională.

„La data de 11.01.2022, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Bucuresti și mai multe mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de abuz de incredere, fals material în înscrisuri oficiale si folosirea instrumentelor false”, a transmis, miercuri, Poliția București.

În urma probelor strânse a rezultat că un bărbat, administrator al unei galerii de artă, în perioada decembrie 2020-iunie 2021, și-ar fi însușit pentru a vinde în mod nedrept de mai multe tablouri, lăsate în custodie de către persoana vătămată.

Operele sunt semnate de pictori celebri, precum Grigorescu, Luchian, Petrașcu , Iser,Tonitza, Bancilă, Mutzner, Pallady, Aman.

Prejudiciul produs este de peste 230. 000 euro.

Operele de artă au fost date în urmărire națională și internațională .

„Cercetarile sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz de incredere, fals material in înscrisuri oficiale și folosirea instrumentelor false, cu bărbatul în stare de reținere”, menționează Poliția Capitalei.