Kaley Cuoco, vedeta serialului „Teoria Big Bang”, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Publicat: 31 10. 2014, 18:41
Actualizat: 25 02. 2015, 00:21

„Mă simt total copleșită”, a declarat, emoționată și fără să poată să își stăpânească lacrimile, actrița americană, în vârstă de 28 de ani.

„Acest rol mi-a schimbat viața”, a adăugat ea, declarându-se „onorată” și „binecuvântată” pentru faptul că de acum înainte are o stea pe Bulevardul celebrității de la Hollywood, alături de stelele unor artiști de marcă precum Lauren Bacall, Anne Bancroft și Michael Jackson.

Kaley Cuoco a fost însoțită la ceremonia de miercuri de soțul ei, jucătorul de tenis Ryan Sweeting.

Și interpreții celorlalte roluri importante din serialul „Teoria Big Bang” au venit să o aplaude, printre aceștia remarcându-se Jim Parsons (Sheldon), Johnny Galecki (Leonard), Simon Helberg (Howard), Kunal Nayyar (Raj) și Melissa Rauch (Bernadette).

Chuck Lorre, unul dintre creatorii acestei comedii de mare succes, a fost și el prezent la eveniment. Lorre, unul dintre producătorii în mare vogă în industria de televiziune americană, a creat și alte seriale foarte populare, precum „Doi bărbați și jumătate”, „Mom” și „Dharma & Greg”.

În „The Big Bang Theory”, Kaley Cuoco interpretează rolul amuzantei și seducătoarei Penny, o chelneriță care visează să devină actriță, dar nu are curaj să se prezinte la audiții și care își întâlnește sufletul-pereche în persoana vecinului ei Leonard, un om de știință puțin cam „tocilar”.

De la sfârșitul lunii august, actrița americană – la fel ca și ceilalți actori din rolurile principale – este plătită cu 1 milion de dolari pe episod. Aceeași sumă era plătită actorilor din distribuția serialului „Prietenii tăi/ Friends”.

„The Big Bang Theory” este cel mai vizionat sitcom din Statele Unite ale Americii, cu o audiență medie de 20 de milioane de telespectatori pe săptămână.