Statuia gigantică a faraonului care a avut peste 200 de soții îi va întâmpina pe vizitatori la noul muzeu egiptean: Povestea lui Ramses cel MARE

La 1 noiembrie 2025, în Egipt, la intrarea celui mai mare muzeu de arheologie din lume, o statuie gigantică a unui faraon îi va întâmpina pe vizitatori. Marele Muzeu Egiptean, inaugurat din octombrie 2025, dar cu acces limitat, va putea primi milioane de vizitatori de luna viitoare. Pe 5 ianuarie 2002, președintele egiptean cu cel mai îndelungat mandat din istoria țării, Hosni Mubarak, a amplasat piatra de temelie a Marelui Muzeu Egiptean. Construcția a fost finalizată în februarie 2023 și a costat 1 miliard de dolari. 

Iar la intrare, înainte de a vedea colecția de artefacte de aur, mobilier antic, arme, precum și mumii, vizitatorii vor admira statuia gigantică a faraonului Ramses cel Mare, monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Noului Regat Egiptean (și probabil din istoria civilizației egiptene, căci durata domniei de 90 de ani a faraonului Pepi al II-lea este încă pusă la îndoială de egiptologi). Ramses al II-lea cel Mare a domnit 67 de ani!

De ce este cunoscut ca „Ramses cel Mare”?

A construit cele mai multe monumente la scară largă. A încheiat primul tratat de pace cunoscut din istorie. A participat la prima bătălie documentată din istorie după cea de la Megiddo a lui Tutmes al III-lea. A avut peste 200 de neveste și concubine din care au rezultat peste 100 de copii (53 de fiice, 50 de fii), precum și un număr necunoscut de nepoți. A trăit atât de mult încât că majoritatea copiilor săi erau decedați până la finalul vieții sale. Istoricii au considerat că i se cuvine pe drept titlul „cel Mare”, la fel ca Frederic cel Mare, Alexandru cel Mare, Carol cel Mare și Constantin cel Mare.

Familia

Potrivit Britannica, Ramses al II-lea a fost al treilea rege al celei de-a 19-a dinastii egiptene.  S-a născut în anul 1292 î.Hr. El provenea dintr-o familie nobiliară, dar fără legături cu familia regală.  Bunicul său, Ramses I, a devenit faraon după ce a preluat tronul într-o perioadă dificilă a Noului Regat Egiptean.  Regatul era perturbat de reformele religioase ale faraonului Akenaton, precum și de declinul stăpânirii egiptene în Asia sub domniile faraonilor Tutankamon, a vizirului  Ay și generalului Horemheb. Și mai erau conflictele cu regatele învecinate. Ramses I a avut o domnie scurtă. A fost urmat la tron de fiul său, Seti I.

Seti I a stopat rebeliunile prinților din Palestina și sudul Siriei.  A dus un război de succes cu hitiții, recuperând provinciile levantine. Prințul încoronat Ramses, viitorul Ramses al II-lea, a primit statutul de regent. Își însoțea tatăl în campaniile sale din Siria. El primise privilegii la curtea regală, instruire militară (a fost ridicat în rang de căpitan la doar 10 ani), precum și un harem. Ulterior, hitiții s-au stabilit din nou pe malul râului Orontes de la Kadesh.

Începutul domniei

În 1279 î.Hr., la vârsta de 40 de ani, faraonul Seti I a decedat. Prima decizie a lui Ramses al II-lea ca faraon a fost vizitarea orașului Teba pentru a organiza un festival religios de Opet.  S-a închinat la Osiris, zeul fertilității și judecător al morților și a numit un nou preot al lui Amon.

Ramses și-a construit propriul oraș numit Per Ramessu sau Pi-Ramses (menționat și în Cartea biblică a Exodului din Vechiul Testament) pe care l-a ornamentat cu grădini, arbuști și fântâni, precum și cu statui aliniate ale zeilor Amon la vest, Set la sud, Wadjet la nord și Astarte la est. El crescuse cu credința în zei egipteni, dar și în zei asiatici.  În al patrulea an de domnie, a condus o armată pentru a recupera provinciile pierdute. A supus sudul Siriei după ce a  reprimat o rebeliune.

Bătălia de la Kadesh

În anul următor, a inițiat o expediție militară pentru a captura fortăreața hitită de la Kadesh, urmând drumul de coastă dintre Palestina și Liban. Cu o armată alcătuită din 16.000 de sulițași, lăncieri, luptători cu săbii khopesh și arcași  organizați în patru divizii (Amun, Ra, Set și Ptah), precum și 2.000 de care trase de cai cu 4.000 de căruțași, Ramses al II-lea a dus bătălia de la Kadesh împotriva armatei hitite  condusă de regele Muwatalli al II-lea, alcătuită din până la 40.000 de oameni (plus 2.500 de care de război).

Faraonul relatează în inscripțiile sale că a câștigat bătălia, conducând personal atacul împotriva hitiților. A rezultat o victorie tactică pentru egipteni, însă strategic, o înfrângere. Egiptenii n-au reușit să captureze Kadesh. Faraonul și-a ilustrat victoria în poeme, pe pereții inscripționați ai templelor și obeliscurilor, prin statuile masive și picturile magnifice.

Alte expediții militare

Totuși, faraonul a reușit în al nouălea an să captureze sate din Galileea și Amor,  iar în al zecelea an a cucerit așezările Katna și Tunip unde și-a sculptat o statuie. El a mai condus expediții în Edom, Moab și Negeb.  A dus în mai multe campanii în Siria, însoțit de șase dintre fii săi la vârstă fragedă.

După 16 ani de ostilități, în anul 1258 î.Hr., Ramses al II-lea al Regatului Egiptean și Hattusili al III-lea al Regatului Hitit au încheiat un tratat de pace, primul act diplomatic de acest tip cunoscut din istorie. Când a terminat cu expedițiile din Levant, Ramses a condus personal expediții militare în Libia și în Nubia.

Nu a fost un comandant de succes precum faraonul Tutmes al III-lea, care a dus regatul la maximul său teritorial. Nici nu a avut succesele comerciale și aptitudinile diplomatice ale femeii-faraon Hatșepsut.S-a dovedit a fi însă un bun constructor, iar egiptologii secolului al 19-lea, impresionați de templele sale, i-au acordat titlul de „Ramses cel Mare”. Niciun faraon n-a mai reușit să-i egaleze glorioasa domnie.

Proiecte arhitecturale

Ramses a finalizat construirea unei săli de la Templul de la Karnak, a finalizat construirea unui templu al lui Seti I în Abidos, i-a dedicat tatălui său un templu funerar la Luxor, precum și un templu dedicat lui la Ramesseum. În Nubia, el a construit șase temple, precum și cunoscutul templu Abu Simbel cu cele patru statui colosale, un alt proiect inițiat de Seti I.

Frumoasei sale soții, regina Nefertari, considerată favorita faraonului, i-a dedicat un templu la Abu Simbel în Aswan, precum și unul lui Hathor, zeița dragostei.  Nefertari a decedat în prima parte a domniei sale, căci a fost găsit un mormânt frumos ornamentat  în Valea Reginelor din Teba, unde picturile au fost bine conservate. A doua soție, regina Isinofre, i-a născut patru fii dintre care Merneptah, cel care avea să devină succesorul lui Ramses. A apucat 14 festivaluri „Sed” (jubileu).

Decedat la 91 ani, în 1213 î.Hr.,  mumia faraonului este expusă la Muzeul Național de Civilizație Egipteană, unde odihnește alături de mumiile altor faraoni. Potrivit analizelor, faraonul ar fi avut părul roșcat când era tânăr.  Mormântul său original, numit KV7, este situat în Valea Regilor. Ar fi adăpostit un tezaur mai mare decât cel al faraonului Tutankhamon, dar din păcate, toate comorile lui Ramses au fost jefuite și pierdute pentru totdeauna.

Ramses ar fi fost faraonul din Biblie

Evreii, musulmanii și creștinii îl consideră pe faraonul drept cel mai rău personaj biblic. Mulți cărturari și teologi creștini și iudaici susțin că Ramses cel Mare ar fi fost faraonul biblic. Potrivit Cărții Exodului, la 400 de ani după moartea vizirului evreu Iosif, fiul lui Iacob, interpret al viselor faraonului, un nou faraon i-a înrobit pe evreii din Egipt, forțându-i la munci grele, inclusiv la zidirea hambarelor și ale cetăților Pitom și Ramses.

Pentru că sclavii  se înmulțeau în număr necontrolat,  faraonul (despre care istoricii presupun că ar fi Seti I)  a poruncit uciderea tuturor băieților cu vârste de sub 2 ani de teama unei rebeliuni.  Însă, un băiat a fost salvat, fiind băgat într-un coș de nuiele și smoală de către mama sa. Miriam, sora lui, i-a supravegheat coșul în timp ce plutea pe apele Nilului. Găsit de fiica faraonului, pruncul a primit numele „Moise” (scos din apă) și adoptat de curtea regală.

La vârsta de 40 de ani, Moise, educat ca un prinț egiptean, și-a aflat originea evreiască și a ucis un supraveghetor care îl bătuse pe un sclav evreu. A fugit din Egipt în pustiu, în Maidan,  nu doar din teama că va fi arestat de trupele faraonului, ci pentru că nu a fost acceptat de ceilalți evrei.  În Maidan, el s-a întâlnit cu Ietro, un preot, care l-a adăpostit și i-a oferit mâna fiicei sale, Sefora, care i-a născut doi fii. 40 de ani au trecut. La vârsta de 80 de ani,  când a scos oile la pășunat, Moise a văzut un tufiș aprins, prin care i-a vorbit Yahweh, cerându-i să elibereze poporul evreu din robia egipteană. Moise s-a întors în Egipt, s-a întâlnit cu fratele său Aaron și cu sora sa Miriam.

Exodul

S-a înfățișat noului faraon, despre care istoricii presupun că ar fi Ramses al II-lea, pentru a-i cere eliberarea evreilor.  Egiptologii îl admiră. Poetul englez Percy Bysshe Shelley i-a dedicat un poem numit „Ozymandias”, așa cum era cunoscut faraonul de către greci, derivat din titlul regal „Usermaatre Setepenre”. Pentru că Yahweh i-a împietrit inima, faraonul a refuzat de fiecare dată. Și de fiecare dată, prin toiagul lui Moise și cel al lui Aaron, Yahweh a lovit Egiptul cu cele zece urgii (a transformat Nilul și apele Egiptului în sânge, a provocat invazii de broaște, muște și lăcuste, a ucis vitele egiptenilor, a aruncat cu foc și cu piatră pe tot regatul,  a întunecat cerul, a lovit egiptenii cu o boală bubonică și a omorât toți primii născuți din casele a căror uși nu au fost unse cu sângele mieilor sacrificați).

Copleșit de pierderea fiului său cel mare, faraonul a permis eliberarea evreilor.  Ulterior, s-a răzgândit și a mobilizat o mare armată de care pentru a-i prinde pe evrei. Yahweh a făcut un alt mare miracol – l-a pus pe Moise să întindă toiagul spre Marea Roșie, deși el și evreii erau încercuiți de armatele faraonului. Yahweh a despicat Marea Roșie în două părți, permițându-le celor 2 milioane de evrei eliberați, cu tot cu soțiile și copiii acestora, plus animalele, să traverseze spre peninsula Sinai.

Când armatele faraonului i-au ajuns în urmă, Yahweh a făcut ca Marea Roșie să revină la forma inițială și a scufundat armata faraonului. Potrivit Coranului, inclusiv faraonul a fost înecat. Arheologii și egiptologii n-au găsit nici până azi dovezi care să ateste evenimentele relatate în Cartea Exodului, nici despre sclavia la scară largă sau uciderea pruncilor, nici despre cele 10 urgii, nici oseminte în adâncurile Mării Roșii.  Apariția denumirii orașului Pi-Ramses indică clar că un exod masiv de evrei din Egipt spre Canaan s-ar fi petrecut în Epoca Ramessidă.

Sursa Foto: Profimedia

Autorul recomandă:

• Viața regelui Frederic cel Mare al Prusiei 
• Viața primului împărat roman creștin, Constantin cel Mare