• Publicat:
  • Actualizat:
De Ce Iubesc România

DE CE IUBESC ROMÂNIA. Cum a învățat Japonia să cânte românește. Faceți cunoștință cu George Moise și doamnele Takahashi, Yano, Miyamoto, Uratani și Suzuki

DE CE IUBESC ROMÂNIA. Cum a învățat Japonia să cânte românește. Faceți cunoștință cu George Moise și doamnele Takahashi, Yano, Miyamoto, Uratani și Suzuki
"Iubesc România pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Și, înainte să mă îndrăgostesc de o femeie m-am îndrăgostit de lucrurile, locurile, care mă așteptau acolo când am deschis ochii", spune George Moise, autorul cărții "Iertați-mă că nu sunt japonez"

„Iubesc România pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Și, înainte să mă îndrăgostesc de o femeie m-am îndrăgostit de lucrurile, locurile, care mă așteptau acolo când am deschis ochii”, spune George Moise, autorul cărții „Iertați-mă că nu sunt japonez”, care locuiește, de trei ani și jumătate, în orașul Ito, aflat la două ore de Tokyo. Apoi adaugă. ” Și nu iubesc România pentru că de ceva vreme nu o mai recunosc și nu mă mai recunosc pe mine în ea”.

Absolvent de jurnalism și scenaristică, George Moise a lucrat o vreme într-o agenție de publicitate din România, până când, dezamăgit de ce vedea acolo, s-a hotărât să plece în aventura vieții lui. S-a angajat fotograf pe un vas de croazieră, unde a cunoscut-o pe Miwako, japoneza care i-a devenit soție.

Intră AICI pe site-ul deceiubescromânia.ro

„Când am ajuns în Japonia, a fost ca și când cineva m-ar fi luat de mână dintr-o mulțime de oameni agitată și m-ar fi așezat pe o bacă, să mă liniștesc puțin”, își amintește el. Astăzi locuiește, împreună cu familia soției, în peninsula Shizuoka, unde au o pensiune tradițională, ryokan.

Decorul vieții lui e format acum din „pereți de hârtie, femei în kimono, stăpânul casei care mârâie. Așa vorbesc bărbații pe aici”, inclusiv socrul său, Tata-san, pe care l-a poreclit Shogunul, și cu care vă puteți întâlni în cartea „Iertați-mă că nu sunt japonez”, al cărui prim tiraj s-a epuizat deja. Unul nou urmează să apară pe piață în decembrie.

Îl puteți vedea acum pe George Moise, îmbrăcat într-un tricou cu „Te iubesc”, pe pajiștea din fața unei săli de spectacole din orașul Toyohashi. Alături de el se află câteva românce care, ca și el, locuiesc acum în Japonia. Tocmai au terminat de cântat colinde, la un festival, și vorbesc despre țara pe care au lăsat-o în urmă. Însă atmosfera nu este una de Crăciun.

„Am devenit majori în 1989. Și practic nu am avut nicio șansă”

„Iubesc România, în primul rând pentru că este singurul loc în care mă voi simți totdeauna acasă. Indiferent cât de bine ar fi oriunde, nicăieri nu voi fi acasă”, spune Mihaela, care își completează declarația de dragoste cu una de amărăciune. „Eu fac parte din așa numita generație de sacrificiu, cei care am devenit majori în 1989. Și practic nu am avut nicio șansă. Tatăl meu a muncit 43 de ani, fără libere, și acum are o pensie cu care nu poate trăi decent. Dacă nu-l ajut eu de aici, nu poate trăi decent. Nu poate mânca, pur și simplu. Și este o rușine. Pentru că în acceași situație sunt zeci, sute de mii de pensionari.”

Îmbrăcată în costum popular, Valentina Takahashi, născută Prisăcariu, vorbește și ea despre frumusețile și urâțeniile României. A ajuns în Japonia, împreună cu sora ei, Cristina, devenită Yano după căsătorie, acum 10 ani. Lucrează la firma soțului ei, membru al Asociației de schimburi interculturale Japonia-România, învață, împreună cu sora ei, japoneza, și ale ei complicate formule de politețe. De câte ori li se oferă ocazia, cele două surori vorbesc despre România în diferite orașe din prefectura Aichi. Peisaje, tradiții frumoase, cetăți și monumente. Și încă ceva, despre care nu aduc vorba pe scena sălilor de spectacol.

„Este o țară coruptă la toate nivelurile, în special în sănătate. Nu poți face o afacere fără să dai șpaga. Toți politicienii care au fost până acum nu au făcut altceva decât să distrugă economia țării. Din această cauză, noi tineretul am fost practic nevoiți să plecăm din România pentru a ne face un rost în viață, un viitor, o familie”, spune Valentina Takahashi.

„Iubesc și urăsc România. Când să mă ridic în viață, mi-a luat toate visele”

Roxana Takahashi locuiește în Japonia de 11 ani și spune că iubește și urăște România în același timp. „Da, sunt mândră că sunt româncă, dar nu pot spune în totalitate, din motive pe care le știm cu totii. România te iubesc, dar te și urăsc în același timp. Iubesc România că este frumoasă, foarte originală în tradiții, dar urăsc România care m-a născut, m-a crescut și când să mă ridic în viață mi-a luat toate visele, planurile și inclusiv familia.”

Bianca Miyamoto e în Japonia de doisprezece ani, locuiește in orașul Hamamatsu și spune că ce ar trebui să se schimbe în România este mentalitatea oamenilor” . Este căsătorită, are doi copii și, în afară de jobul full-time de mamă, face si „munca de birou” la firma sotului, a cărei activitate se desfășoară în domeniul construcțiilor.

România, pe înțelesul unui japonez

Mihaela Uratani, stă în Japonia de zece ani, e căsătorită, are doi copii și lucrează într-o fabrica Toyota. Spune că nu iubește România. „Pentru ce? Corupția, șpaga, pe care noi am simțit-o pe propria piele. Cel puțin eu. Să te duci cu copilul tău mort în spital și să aștepți ca doctora să-și termine cafeaua de băut și să-și stingă țigara, după aia să-și facă datoria… Asta e sub orice critică la noi în România”, spune ea. Akio Uratani, pe jumătate brazilian, pe jumătate japonez, a învățat romanește și are propria opinie despre țara soției sale: „Iubesc România pentru tradiție. Cea mai tare tradiție pe care am văzut-o. De ce nu iubesc România? Foamea. Multă, multă foame…și guvernul nu face nimic pentru asta”.

Inchide