Prima pagină » Diverse » Ion Cristoiu, despre CARTEA lui Nicolae Ciucă: Ar fi grav să credem că a inventat o carte. Întârzierea arată că pariază serios pe ea

Ion Cristoiu, despre CARTEA lui Nicolae Ciucă: Ar fi grav să credem că a inventat o carte. Întârzierea arată că pariază serios pe ea

Ion Cristoiu, despre CARTEA lui Nicolae Ciucă: Ar fi grav să credem că a inventat o carte. Întârzierea arată că pariază serios pe ea

Scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a comentat pentru Gândul situația controversată privind cartea liderului PNL, Nicolae Ciucă, intitulată „Un ostaș în slujba țării!”. În contextul acuzațiilor potrivit cărora această carte nu ar exista, Cristoiu a afirmat că, în opinia sa, cartea există, chiar dacă nu a fost încă publicată tipografic.

Din câte știu eu, această carte există. Poate că nu există tipografic, în sensul că nu a fost dată la editură, și de aici s-au făcut tot felul de speculații că nu este. Am 18 cărți și știu cum e, mai ales acum, când poți să dai la edituri azi și, cu mijloacele electronice, să fie gata săptămâna viitoare. Și cred că întârzie pentru că domnul Ciucă chiar crede în această carte și pariază pe ea ca autor, a explicat Cristoiu.

El a respins ideea că Nicolae Ciucă ar fi inventat existența cărții pentru a obține publicitate.

Ar fi grav să credem că domnul Ciucă a inventat o carte pe care nu a scris-o și se face publicitate. Nu ajunge până acolo. Poate nu va fi o carte bună, dar să spunem că nu există și el a născocit asta, eu nu cred, a evidențiat scriitorul.

„PNL nu ar fi comis nicio ilegalitate prin publicitatea realizată”

Cristoiu a abordat și aspectul legal al situației, subliniind că, chiar dacă cartea nu ar exista tipărită, PNL nu ar fi comis nicio ilegalitate prin publicitatea realizată. El a comparat această situație cu alte cazuri de publicitate politică: „Nicio consecință, pentru că PNL-ul a folosit publicitate, să-i zicem politică, la fel cum doamna Lasconi are tot Bucureștiul plin de portretul domniei sale și domnul George Simion și-a făcut și el publicitate.”

În ceea ce privește posibilele consecințe politice și electorale, Cristoiu a recunoscut că ar fi „penibil” dacă s-ar dovedi că această carte nu există, dar a subliniat că din punct de vedere legal, PNL nu a comis nicio încălcare.

În cazul de față, dacă nu există, e o greșeală de putere electorală. Din punct de vedere legal ei nu au făcut altceva decât au invocat o carte. Pentru că banii pe care i-au dat reprezintă cheltuielile pentru panoul respectiv. Ei la fel de bine puteau să facă un panou să ne spună, nu știu, Nicolae Ciucă pleacă pe Marte. Și acum nu va pleca, dar era publicitate în sensul ăsta, a afirmat el.

Cristoiu a fost întrebat și despre posibilele reacții ale electoratului PNL dacă s-ar dovedi că această carte nu există. El și-a exprimat convingerea că aceasta va fi lansată și că Nicolae Ciucă tratează această carte cu seriozitate: „Spun că există. Domnul Ciucă chiar crede în această carte. Sunt oameni care au anumite funcții și se apucă să scrie cărți. Eu am scris mult mai tânăr. Probabil că și el este ca și cum s-ar însura prima oară, că are acum emoții. Eu văd sensul acesta de autor, de debutant.”

CITEȘTE ȘI:

Avem dovada! Cartea lui Ciucă NU EXISTĂ! Pe ce a cheltuit PNL 2 mil. € + Cum l-a “acoperit” directorul Bibliotecii Naționale pe liderul liberal

Marcel Ciolacu: Jignirea nu înseamnă onoare, nici proba de panotaj-viteză. Domnul Ciucă să scrie mai mult la vestita sa carte și mai puțin pe rețele

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Descoperire despre un condiment foarte folosit: ar putea proteja vasele de sânge
Digi24
Donald Trump este mai periculos ca niciodată. Pe cine se va răzbuna el, după eșecul din Iran
Cancan.ro
Cât cere Leo de la Roșiori ca să cânte la o nuntă în 2026. Ce tarif are, pentru un program scurt, de 45 de minute, sau pentru toată noaptea
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Un director a evacuat 900 de elevi cu câteva minute înainte de dezastrul din Nepal
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Pățania unei românce care a comandat un Uber pentru un colet: „Mai erau 2-3 minute până la destinație”
Digi24
Capcana shrinkflation în magazinele din România: Mii de produse la raft cu preț neschimbat, dar gramaj redus. „Se cunoaște la buzunar”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A7 ajunge la Bacău. Vezi imaginile noi cu autostrada înainte de deschiderea traficului
Descopera.ro
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine a inventat weekendul? Cum au ajuns oamenii să aibă două zile libere