(P) „Azi eu, mâine tu”: Cum învață copiii să alterneze rolurile în jocuri și să înțeleagă ambele perspective

„Vreau EU să fiu prințesa!” „NU, e rândul MEU să fiu doctorul!” „Dar eu NICIODATĂ nu sunt polițistul!”…

Sună cunoscut? Dacă ai copii sau lucrezi cu ei, probabil că astfel de replici îți răsună în urechi zilnic. Și pe bună dreptate – una dintre cele mai mari provocări ale copilăriei (și, să recunoaștem, uneori și ale vieții de adult) este să înveți să împarți, să aștepți și să accepți că nu poți fi mereu în centrul atenției.

De ce e atât de greu să aștepți rândul?

Hai să fim sinceri – chiar și pentru noi, adulții, e frustrant să așteptăm la coadă la supermarket când ne grăbim. Dar avem ani de experiență în spate și înțelegem (mai mult sau mai puțin) regulile sociale. Pentru un copil de 3-4 ani, conceptul de „mai târziu” sau „după ce termină X” este aproape abstract!

EXCLUSIV DNA a primit, după un an, răspunsul solicitat Comisiei Europene pentru clarificări în dosarul vaccinurilor. Elementele care ar putea debloca ancheta

05:30

EXCLUSIV Presupusul bodyguard român al lui Leonardo DiCaprio și al lui Paris Hilton, legături strânse cu clanul Cordunenilor. Cine a fost, în tinerețe, Marius Ariton

05:00

Creierul copilului mic funcționează într-un mod foarte centrat pe prezent. „Vreau ACUM” nu e doar un moft, ci reflectă cum percep ei timpul și prioritățile. Pentru ei, dorința imediată e copleșitoare și capacitatea de a-și controla impulsurile e încă în dezvoltare.

Ca să complice și mai mult lucrurile, copiii mici sunt într-o fază naturală de egocentrism. Nu, nu înseamnă că sunt „egoiști” în sensul negativ al cuvântului! E pur și simplu o etapă de dezvoltare în care le e greu să vadă lucrurile din perspectiva altcuiva. Pentru ei, propria perspectivă e singura care există cu adevărat.

De ce e important ca un copil să înțeleagă și perspectiva celuilalt?

Să ne gândim puțin. Un copil care nu știe să vadă lucrurile și din perspectiva celuilalt va avea mereu probleme în relațiile cu ceilalți. Va fi mereu „cel care vrea să fie primul”, „cel care nu împarte jucăriile” sau „cel care plânge când nu e ales”. Știm cu toții câte un astfel de copil, nu? (Și poate că uneori, recunoaștem un pic din noi înșine în aceste comportamente.)

Capacitatea de a schimba rolurile și de a înțelege cum se simte celălalt este fundamentală pentru dezvoltarea empatiei. Nu e vorba doar despre a fi politicos sau „cuminte” – e vorba despre a construi baza pentru relații sănătoase care vor dura toată viața.

Cum îi ajutăm să învețe această abilitate?

Să fim realiști – alternarea rolurilor nu apare peste noapte. E un proces care necesită răbdare, ghidare și… mulți nervi din partea adulților! Dar există câteva abordări care pot face diferența:

Jocuri special concepute pentru alternanță

Niciun părinte nu a scăpat de clasicul „Nu vreau să fiu paznicul castelului, vreau să fiu DOAR cavalerul!” Dar dacă transformăm alternarea într-o parte distractivă a jocului?

Jocurile de societate simple sunt perfecte pentru acest lucru. Un zar colorat, un traseu desenat pe o foaie și niște pietricele colorate – și avem un joc unde e clar că toată lumea așteaptă rândul. Frumusețea acestor jocuri e că regula de a aștepta e încorporată în structura jocului, nu impusă arbitrar de adult.

Tocmai de aceea, poate fi de ajutor să explorezi câteva jocuri de societate pentru copii – sunt ușor de introdus în rutina zilnică și aduc beneficii reale pentru răbdare și concentrare.

Cronometrele vizuale sunt și ele foarte utile. Un ceas cu nisip colorat poate transforma așteptarea într-o experiență fascinantă: „Când tot nisipul roșu ajunge jos, e rândul lui Anei să fie prințesa.”

Modelarea comportamentului dorit

Copiii învață cel mai bine prin imitație. Când ne aud spunând „E rândul tău să vorbești acum, eu te ascult” sau „Acum e rândul meu să aleg filmul, data viitoare alegi tu”, ei absorb aceste modele de comportament.

În familie, putem crea rutine care încorporează alternarea: „Luni alege Ana desertul, marți alege Mihai.” Sau la cititul de seară: „Aseară ai ales tu cartea, azi alege fratele tău.”

Empatia în acțiune

Una dintre cele mai eficiente metode de a-i ajuta să înțeleagă perspectiva celuilalt este să verbalizăm sentimentele: „Uite, Andrei pare trist pentru că vrea și el să se joace cu tractorul. Cum crezi că s-ar simți dacă i-ai împrumuta jucăria pentru cinci minute?”

Nu subestima puterea întrebărilor! Ele îi ajută pe copii să se pună singuri în locul celuilalt: „Cum te-ai simți dacă ai aștepta atât de mult și nimeni nu ți-ar da voie să te joci?”

Când lucrurile nu merg conform planului…

Să fim sinceri! Vor fi zile când copilul va refuza categoric să împartă sau să aștepte, indiferent cât de bine explicăm sau câte cronometrele colorate folosim. E normal! Dezvoltarea abilităților sociale e un maraton, nu un sprint.

În zilele dificile, poate e mai bine să avem așteptări realiste. Dacă copilul e obosit, flămând sau supărat din alt motiv, capacitatea lui de a-și controla impulsurile e și mai redusă. Uneori, cea mai bună strategie e să evităm situațiile care necesită prea multă așteptare când știm că micuțul nostru e la limită.

Și da, uneori va trebui să intervenim. „Văd că amândoi vreți să fiți căpitanul corabiei. Hai să ne gândim cum putem face pe rând. Vrei să începi tu și apoi, peste puțin timp, să fie rândul Mariei?”

Beneficiile pe termen lung

Beneficiile acestei abilități nu se limitează la copilărie. Adulții care au învățat de mici să vadă lucrurile din multiple perspective tind să fie mai empatici, mai buni ascultători și mai capabili să rezolve conflicte. Ei înțeleg că realitatea nu este niciodată unidimensională și că fiecare situație poate fi privită din unghiuri diferite.

În lumea profesională, această abilitate se traduce în capacitatea de a lucra eficient în echipă, de a negocia și de a găsi soluții care iau în considerare nevoile tuturor părților implicate. În relațiile personale, ea devine fundamentul pentru comunicare empatică și înțelegere reciprocă.

Așadar, atunci când un copil spune „Azi eu, mâine tu”, el nu face doar o afirmație despre un joc. El demonstrează că a învățat ceva fundamental despre cum funcționează lumea socială – că relațiile sănătoase sunt bazate pe reciprocitate, că toată lumea merită o șansă și că există valoare în a experimenta diferite perspective.