Țările care își închid închisorile din lipsă de deținuți. Cum arată un penitenciar de 5 stele. „Scopul nostru nu e să umilim oamenii, ci să-i schimbăm”

Redactor:
Radu Tutulan
Țările care își închid închisorile din lipsă de deținuți. Cum arată un penitenciar de 5 stele. „Scopul nostru nu e să umilim oamenii, ci să-i schimbăm”
În timp ce în închisorile din România gradul de ocupare a ajuns la 150%, în alte țări se pune lacăt pe pușcării din lipsă de deținuți. Campania DIZGRAȚIAȚII vă prezintă soluțiile găsite de Norvegia, Olanda sau Suedia pentru a transforma condamnații în oameni cinstiți.

Închisoarea Bastøy, din Norvegia, este considerată una dintre cele mai bune din lume, oferind deținuților confort, libertate și sprijin social pentru a deprinde valorile morale necesare transformării în cetățeni onorabili. Rezultatul: doar 16% dintre deținuți au recidivat.

În ultimele două decenii, țările nordice au investit sute de milioane de euro în modernizarea vechilor penitenciare sau în construirea unor noi clădiri în care să îi încarcereze pe cei care au încălcat legea. În Norvegia, de exemplu, o insulă a fost transformată cu totul într-un centru de detenție, dar nu are scopul de a-i încarcera pe infractori, ci de a-i reabilita și a-i transforma în cetățeni onorabili.

Închisoarea Bastøy se află pe o insulă de 2,6 kilometri pătrați, la o distanță de aproximativ 75 de kilometri de Oslo, capitala Norvegiei. Este cel mai mare centru de detenție, din categoria celor de minimă securitate, din Norvegia. Iar principiul după care funcționează nu este acela al ,,închiderii deținuților”, ci mizează pe încredere, sprijin uman și liberate.

„Scopul nostru nu este sa umilim sau sa pedepsim crunt oamenii care au încălcat legea, ci să-i schimbăm. Care ar fi urmările pedepsei, în afara faptului că ne întoarcem la o latură primitivă a umanității?”, spunea în 2012, în cadrul unui reportaj realizat de o televiziune din Germania, Arne Kvernvik Nilsen, fostul director al închisorii.

Deținuții de pe insula Bastoy pot pleca la muncă, folosind feribotul, în fiecare dimineață, condiția fiind ca seara să se întoarcă înainte de ora 20:00. Iar cei care rămân pe insulă fie participă la activități educative, fie desfășoară activități agricole sau tehnice. În timpul liber deținuții pot pescui, pot juca tenis sau practica echitație. Gardienii nu sunt înarmați și participă cot-la-cot cu deținuții la activitățile desfășurate de aceștia, chiar și masa o iau împreună. Iar cei care nu sunt mulțumiți de mâncarea primită își pot cumpăra de la supermarket-ul închisorii produsele dorite pentru a-și prepara, la bucătărie, propria mâncare.

Acest centru de detenție pune accentul pe însușirea unor valori morale de către deținuți, menite să îi ajute să nu mai repete infracțiunea care i-a adus în închisoare. De asemenea, pot deprinde o meserie precum cea de mecanic, tâmplar, cofetar sau bucătar, care să îi ajute să își găsească ușor un loc de muncă după ce își vor ispăși condamnarea. Iar cei care îi sprijină să deprindă aceste cunoștințe sunt tocmai gardienii, care nu au neapărat rolul de a-i păzi pe deținuți, ci mai degrabă de a-i călăuzi să redevină cetățeni onorabil. De aceea, numărul gardienilor este aproape egal cu cel al deținuților, astfel încât fiecare persoană încarcerată să aibă propriul așa-zis „coordonator”.

„Cred că treaba mea ca guvernator al închisorii Bastoy, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să pot reintroduce un om în societate după ce l-am pregătit cu adevărat pentru a fi un bun membru al societății. Ceea ce facem noi aici nu este magie. Facem lucruri normale, cu oameni normali. În Norvegia nu sunt dezbateri cu privire la a organiza Bastoy așa cum o facem, sau să o facem mai strictă. Cred că toți, de la stânga la dreapta, acceptă că așa facem noi lucrurile. Și funcționează! Cred că dacă întrebăm un om obișnuit ce fel de vecin vrea, dacă va avea un fost pușcăriaș ca vecin, vrea un deținut care a stat într-o închisoare de maximă siguranță 10 ani fără a fi învățat cum să fie un bun vecin, sau vrea un vecin care să fi stat câțiva ani într-o închisoare cum e Bastoy? Cred că toată lumea va dori un deținut eliberat din Bastoy decât dintr-o închisoare obișnuită”, spunea directorul închisorii Bastoy în cadrul unui documentar realizat în 2014 de Noemi Veronika Szakonyi și Mate Artur Vincze.

Ca urmare a acestei politici de „umanizare” a deținuților, rata de recidivă a celor încarcerați la Bastoy a scăzut enorm, iar, în prezent doar 16% dintre cei care și-au ispășit pedeapsa aici au comis o nouă infracțiune după ce au fost puși în libertate.

Iar Bastoy nu este singura închisoare „umană” a norvegienilor. Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR – CH) a realizat mai multe reportaje în centre de detenție din Norvegia, arătând condiițile oferite deținuților.

Închisoarea Halden, de exemplu, a fost construită în 2010 și este un penitenciar de maximă siguranță, în care sunt încarcerați, în medie, peste 250 de detinuti. Statul norvegian a investit mai bine de 250 de milioane de euro în ridicarea clădirii și dotarea acesteia cu aparatură de ultimă generație și mobilier modern, astfel încât dă impresia unui hotel de 3 sau chiar 4 stele, nu a unei închisori.

„Norvegia a înțeles că a pedepsi un om prin privarea de libertate și a-l trata ca pe un rebut al societății, oferindu-i tot ce e mai rău, nu face decât să-l înrăiască pe acel om. Așa că a început să investească în ridicarea de noi facilități de detenție, moderne, dar mai ales în schimbarea modului de abordare a persoanelor aflate în detenție. Oamenii, indiferent de infracțiunea comisă, sunt tratați cu respect și, cel mai important, sunt ajutați să revină în societate. Și nu numai în Norveghia, ci în majoritatea țărilor nordice s-a schimbat abordarea. Iar efectele se văd, pentru că, în primul rând numărul infractor a scăzut, iar în al doilea rând rata de recidivă este sub 40%, în unele cazuri chiar sub 20%, în condițiile în care rata recidivei în Europa și în România depășește 65-70%”, a declarat pentru MEDIAFAX Nicoleta Andreescu, directorul executiv al APADOR – CH.

La Halden, fiecare deținut are propria cameră, de 12 metri pătrați, dotată cu pat, birou, rafturi, dulap și baie, iar geamurile mari, din termopan rezistent lasă lumina să inunde fiecare colț al camerei. La fiecare 10-12 celule este amenajat câte un living, dotat cu canapele, fotolii și televizor, la care este conectat și un sistem Xbox sau PlayStation.

„Când am intrat în sistem mi se spunea că nu e nevoie să vorbești cu deținuții despre problemele lor, ești aici doar ca să-i păzești. Interacțiunea gardienilor cu deținuții era minimă. Acum gardienii noștri muncesc, mănâncă împreună cu deținuții, fac sport și se plimbă împreună. Acesta este conceptul de securitate dinamică. Gardianul a devenit un lucrător social, mai mult decât un paznic. Țelul nostru e ca deținutul să muncească, să plătească taxe, să aibă o familie și o motivație”, a spus Are Høidal, directorul acestei închisori, în cadrul reportajului realizat de APADOR – CH.

Deținuții au un program fix și au de ales între a participa la activități de formare intelectuală și profesională, sau a presta diverse activități fizice. Astfel, pot urma cursuri, de creație, pot face ore de chimie, de fizică, filosofie, sau pot alege să se specializeze într-una dintre cele șapte meserii în care penitenciarul oferă diplome, printre care tâmplărie, mecanică auto sau prelucrare a metalelor. Tot în închisoare au posibilitatea să cânte la un instrument, într-unul dintre cele trei studiouri de înregistrări amenajate în interiorul centrului de detenție. Și tocmai pentru ei, a fost creat grupul „Crime records”, care se ocupă de înregistrarea melodiilor cântate de deținuți, publicarea și promovarea acestora..

Eficiența politicilor de reabilitare reală a deținuților, dar și modificarea legislației prin relaxarea pedepselor pentru o parte dintre infracțiuni, a dat rezultate și în Suedia, unde statul a fost nevoit în închidă, din 2010 până în prezent nu mai puțin de patru penitenciare și un centru de arest preventiv din cauza lipsei deținuților.

„Numărul deținuților din Suedia a scăzut cu peste 1.000, în perioada 2005-2014, ca urmare a diminuării pedepselor pentru persoanele acuzate de trafic de droguri și a programului de reeducare a deținuților demarat de conducerea penitenciarelor. Rolul nostru nu este să pedepsim deținuții. Pedeapsa este însăși condamnarea, adică privarea de libertate. Pedeapsa constă în faptul că se află aici. Unele persoane trebuie încarcerate, dar scopul principal al unei închisori trebuie să fie acela de a-i integra în societate și a-i aduce într-o formă mult mai bună decât cea în care erau când au intrat aici”, a spus Nils Öberg, directorul general al administrației penitenciarelor suedeze, într-un interviu acordat publicației The Guardian.

La fel ca centrele de detenție din Norvegia, închisorile suedeze sunt dotate cu mese de tenis și biliard, săli de pictură, sală de sport cu saună și solar, sere și stupi, iar fiecărui condamnat îi este alocat un ofițer de legătură, direct responsabil de integrarea sa în societate.

Și Olanda, care a aplicat aceste politici de „umanizare” a deținuților, are în plan să închidă cinci centre de detenție ca urmare a scăderii numărului infractorilor condamnați, scrie presa olandeză. Conform ministrului securității și justiției, Ard van der Steur, citat de publicația Dutch News, „judecătorii acordă pedepse mai blânde infractorilor, ceea ce înseamnă că aceștia petrec mai puțin timp în închisoare”. Totuși, s-a înregistrat și o scădere a infracțiunilor grave, în fiecare an rata criminalității scăzând în Olanda cu aproximativ 0,9%.

Doran Larson, profesor de engleză și literatură creativă la Hamilton College din New York, explică într-una din cercetările sale modul în care închisorile nordice reabilitează etosul persoanelor încarcerate și reușesc, astfel, să transforme infractorul în cetățean adaptat traiului în comunitate.

„Chiar și în închisorile de mare securitate din Suedia, Danemarca, Norvegia și Finlanda, în zonele comune se poate juca tenis de masă, sunt amplasate mese de biliard, table de darts din oțel și chiar acvarii. În multe cazuri, pereți interiori ai celulelor sunt pictați și decorați cu obiecte de artă realizate chiar de cei încarcerați. Deținuții de la penitenciarele de tip deschis rămân în locuințe, care seamănă adesea cu niște cămine universitare, au acces televizor și sisteme de sunet și pot chiar să facă naveta la un loc de muncă și să-și viziteze familiile în timp ce sunt monitorizați electronic. Deținuții și personalul mânca împreună în spațiile comunitare construite în întreaga închisoare, iar uniformele nu sunt obligatorii pentru nimeni, nici pentru deținuți, nici pentru gardieni”, a declarat Larson în cadrul unui articol publicat în The Atlantic.

Larson susține că executarea pedepselor în astfel de închisori ,,umane” pot fi mai eficiente decât cele executate în penitenciare clasice, pentru că acestea distrag atenția deținutul de la faptele rele pe care le-a săvârșit și care l-au adus acolo.

,,Imaginați-vă că trăiți știind în fiecare minut din fiecare zi că acest loc nu este casa ta, acești oameni nu sunt familia ta, prietenii tăi, copiii tăi, dar, cu toatea astea te ajută, te sprijină și nu te privesc ca pe un infractor, ci ca pe un om care a greșit și care se poate îndrepta. Nimic de aici nu se simte nedrept sau nerezonabil. Te face să realizezi că ai comis o infracțiune suficient de gravă pentru a fi închis aici, și a face acum o serie de eforturi pentru a te îndrepta”, mai spune profesorul american.

Printre statele care au investit în construirea de noi centre de detenție și care au încurajat programele de reabilitare a deținuților se numără Austria, Elveția, Germania, Spania, Scoția și Marea Britanie.

În România, majoritatea penitenciarelor sunt construite înainte de 1990, cu celule mici, în care sunt îngrămădiți câte 10-20 de deținuți, în paturi de fier, suprapuse, cu toaletă și dușuri comune, pe hol. În foarte puține cazuri aceștia beneficiază de cursuri de calificare și doar câțiva primesc sprijinul moral și informațional necesar revenirii în societate, Dacă în țările nordice numărul angajaților penitenciarelor e egal cu cel al deținuților, în țara noastră un gardian supraveghează, în medie, între 200 și 300 de deținuți. Iar serviciul de probațiune, care în străinătate presupune alocarea unui ofițer la cel mult cinci deținuți aflați în perioada de eliberare condiționată, în România un singur ofițer trebuie să se ocupe, anual, de peste 300 de dosare.

Iar la toate aceste probleme se adaugă percepția societății asupra unui fost condamnat. Cei care au cazierul judiciar pătat își găsesc foarte greu un loc de muncă, nu pot contracta un credit bancar, nu beneficiază de niciun sprijin social după punerea în libertate și, în peste 60% din cazuri, ajung din nou să comită o infracțiune.

Inchide