Mișcare neașteptată în grupul Pavăl: frații Dedeman aduc membri ai familiei în compania de investiții agricole
Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, au făcut o schimbare importantă în structura acționariatului companiei PIF Industrial, vehiculul prin care derulează investiții în afara businessului de bricolaj. Mai mulți membri ai familiei Pavăl au intrat în firmă, care administrează active agricole estimate la aproape 50 de milioane de euro, notează Profit.ro.
Până acum, PIF Industrial a fost controlată exclusiv de cei doi frați, însă documentele recente arată o redistribuire semnificativă a participațiilor. Decizia marchează o schimbare de strategie și o extindere a implicării familiei în acest segment de business.
PIF Industrial, vehiculul de investiții din afara Dedeman
PIF Industrial, cunoscută anterior sub numele de Dedeman Camioane sau Dedeman Transport, a fost transformată în ultimii ani într-o platformă de investiții pentru proiecte din afara activității de retail. Compania a avut participații în ROCA Investments și Moldova Farming și este, în prezent, acționar al producătorului de materiale de construcții Cemacon, unde deține 16,2%.
Principalul focus al PIF Industrial este însă agricultura. Compania deține aproximativ 10.000 de hectare de teren agricol în zone-cheie din România, precum și ferme care sunt închiriate unor parteneri ce se ocupă de exploatarea acestora.
Familia Pavăl preia controlul companiei
În structura de acționariat au intrat recent șase membri ai familiei: Valentin Pavăl, Ionel Pavăl, Vasile-Sorin Pavăl, Cristinel Pavăl, Cecilia Nica-Mitocariu și Mihaela Lăcrămioara Pavel. Majoritatea acestora nu mai sunt implicați în alte companii românești, cu excepția lui Valentin Pavăl, care ocupă funcția de deputy general manager în cadrul Dedeman.
În urma acestei mutări, fiecare dintre noii asociați a primit câte 15% din PIF Industrial, în timp ce Dragoș Pavăl a rămas cu 6%, iar Adrian Pavăl cu 4%. În acest mod, fondatorii Dedeman au cedat controlul asupra companiei, care rămâne însă în interiorul familiei.
AUTORUL RECOMANDĂ