Bacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
Absolvenții de liceu susțin, astăzi, 2 iulie, cea de-a treia probă din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, respectiv proba la alegere a profilului. Aceasta este ultima probă pentru majoritatea elevilor, cu excepția celor care aparțin minorităților naționale, care mai au de susținut vineri proba la Limba și literatura maternă.
În această sesiune a Bacalaureatului sunt înscriși aproape 131.000 de elevi, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației. Elevii susține examenul, la alegere, în funcție de profil și specializare, la una dintre următoarele discipline:
- Anatomie și fiziologie umană;
- Biologie vegetală și animală;
- Chimie;
- Economie;
- Fizică;
- Geografie;
- Informatică;
- Logică, argumentare și comunicare;
- Psihologie;
- Sociologie;
- Filosofie;
Bacalaureat 2026. Reguli pentru candidați
Accesul candidaților în sălile de examen este permis până la ora 08:30, iar proba începe la ora 09:00. Elevii vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul încheierii distribuirii acestora în sălile de examen.
Candidații pot intra în centrele de examen între orele 7.30 și 8.30, pe baza unui act de identitate valid. În intervalul 8.30 – 9.00, profesorii asistenți le vor explica regulile de desfășurare a probei. În sălile de examen, candidații vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, iar proba este monitorizată audio-video.
Elevii nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile, manuale, dicționare, culegeri, notițe, ghiozdane, rucsacuri, poșete sau orice mijloace electronice de calcul, stocare ori comunicare. Obiectele interzise trebuie lăsate în sala special amenajată pentru depozitare. Candidații care refuză să le depoziteze nu pot susține examenul.
Calendar Bac 2026 – sesiunea iunie-iulie
Potrivit calendarului examenului de Bacalaureat 2026, ultima probă din sesiunea iunie-iulie va avea loc vineri, 3 iulie, când absolvenții care au urmat studiile într-o limbă a minorităților naționale vor susține examenul la Limba și literatura maternă.
- 29 iunie 2026 – Limba și literatura română – probă scrisă
- 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
- 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
- 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00–18:00)
- 8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
- 13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale
Rezultatele inițiale vor fi publicate în data de 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, dar și pe 8 și 9 iulie, se pot depune cereri de vizualizare a lucrărilor și de contestații. Contestațiile sunt soluționate între 9 și 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie. Pentru ca un elev să promoveze examenul de Bacalaureat, el trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă, iar media generală trebuie să fie cel puțin 6.