Prima pagină » Educație » Trei olimpici de 16 ani, din Oradea, premiați de Eurostat la Competiția Europeană de Statistică. Proiectul lor a desființat cu date concrete prejudecățile despre români

Trei olimpici de 16 ani, din Oradea, premiați de Eurostat la Competiția Europeană de Statistică. Proiectul lor a desființat cu date concrete prejudecățile despre români

Ruxandra Radulescu
Trei olimpici de 16 ani, din Oradea, premiați de Eurostat la Competiția Europeană de Statistică. Proiectul lor a desființat cu date concrete prejudecățile despre români

Trei elevi din Oradea, în vârstă de 16 ani, de la liceul Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, au urcat pe podiumul Competiției Europene de Statistică, organizată de Eurostat, după ce au impresionat juriul cu un proiect în care au demontat câteva dintre cele mai vehiculate prejudecăți despre români. Echipa României a reușit să se facă remarcată din 29.000 de elevi participanți din întreaga Europă. Gândul a vorbit cu Bogdan Silaghi, unul dintre cei trei liceeni orădeni premiați la competiția internațională. Acesta ne-a povestit cum datele Eurostat scot la iveală o realitate diferită despre români, în comparație cu imaginea creată în afara granițelor.

Echipa României, formată din Rareș Bogdan Hodăian, Eduard Hoti și Bogdan Ștefan Silaghi, a obținut Locul III la Competiția Europeană de Statistică 2025-2026, categoria Juniori, după ce anterior câștigase Premiul I, cu punctaj maxim, la Olimpiada Națională de Statistică.

Proiectul care le-a adus recunoașterea internațională se numește „România dezvăluită: ​​povestea de dincolo de stereotipuri”, construit în jurul materialului „Portret statistic: cum sunt, de fapt, românii?”. Experții Eurostat (Oficiul de Statistică al Uniunii Europene) i-au premiat pe elevii colegiului din Oradea pentru claritatea în redarea informației și acuratețea interpretării datelor oficiale.

Ce anume i-a atras pe cei trei adolescenți către domeniul statisticii? Potrivit lui Bogdan Silaghi, pasionat de matematică și informatică, fascinația a pornit de la modul în care cifrele pot dezvălui adevăruri nebănuite despre societatea în care trăim.

„Mi-a plăcut modul în care, prin intermediul cifrelor, putem oglindi realitatea, putem interpreta anumite lucruri în alte modalități, de cum erau interpretate anterior, putem vedea anumite realități. Fără cifrele respective, fără înregistrările respective, nu am fi știut de ele și mi s-a părut foarte interesant acest lucru”, a relatat Bogdan Silaghi.

Bogdan Silaghi: „Desființăm stereotipurile și arătăm realitatea așa cum o redau cifrele”

Competiția internațională de statistică a venit cu o provocare pentru participanți, care depășea simpla interpretare a unor tabele sau grafice. Concurenții trebuiau să realizeze, într-un video de doar două minute, un portret al cetățenilor din propria lor țară, prin prisma datelor oficiale, și astfel să demonteze prejudecățile referitoare la poporul respectiv.

 „Competiția europeană de statistică s-a desfășurat online, am primit toate cerințele și informațiile pe mailul profesoarei noastre coordonatoare. Cu ajutorul acestora am realizat un videoclip de două minute și 10 secunde în care trebuia să spunem anumite lucruri despre poporul țării noastre și să încercăm să desființăm stereotipurile și să arătăm, de fapt, realitatea așa cum o redau cifrele”, a afirmat Bogdan Silaghi.

„Cea mai mare prejudecată referitoare la români era că sunt preocupați cu activități infracționale”

Cei trei elevi au ales să confrunte câteva dintre stereotipurile asociate României cu realitatea concretă a cifrelor. Unul dintre cele mai puternice exemple a fost asocierea românilor cu activitățile infracționale. Datele analizate de elevi arată că România se situează sub media europeană la acest capitol.

„În primul rând, cea mai mare prejudecată referitoare la români era aceea că sunt preocupați cu activități infracționale, și am decis să ne legăm de acest aspect și chiar am găsit informații relevante pe Eurostat. Potrivit datelor oficiale, România se află sub media Uniunii Europene, în ceea ce privește furtul sau crimele”, a explicat elevul.

Realitatea tristă din educație: „Din cauza nivelului de trai scăzut, nu toți reușesc să termine studiile”

Datele Eurostat din domeniul educației au scos la iveală o realitate tristă: deși numărul absolvenților de liceu, care se înscriu la facultăți, depășește media Uniunii Europene, mulți nu ajung să termine studiile, din cauza dificultăților materiale.

Tinerii din mediul rural, înscriși la facultate, tind să abandoneze studiile, pe când cei care locuiesc la oraș, reușesc, într-o măsură mult mai mare, să finalizeze facultatea.

„Noi am găsit date despre România cum că am avea o rată foarte mare, chiar peste media UE, de înscrieri la facultăți. Atâta doar că, din cauza nivelului de trai scăzut din unele medii din țara noastră, cum ar fi mediul rural, nu toți reușesc să termine acele studii.

În mediul urban, o mare parte, chiar peste media UE, din studenți finalizează într-adevăr studiile. Asta arată, per total, faptul că nu oamenii sunt de vină, ci că nu mereu au posibilitatea să își termine studiile”, a mai explicat Bogdan Silaghi.

„Un procent considerabil din PIB este reprezentat de serviciile private”

În ceea ce privește modul în care cetățenii contribuie la dezvoltarea economiei, o bună parte din Produsul Intern Brut (PIB) al României provine din mediul privat, indică statisticile Eurostat, analizate de cei trei elevi.

„Un procent considerabil din Produsul Intern Brut este reprezentat de serviciile private, ceea ce arată că românii inovează și își deschid multe afaceri, iar asta contribuie, efectiv, la dezvoltarea economiei țării”, a mai explicat liceanul.

„Suntem chiar pe primele locuri în Europa în privința numărului de abonamente la servicii online”

Un alt aspect analizat de cei trei elevi români la Competiția Internațională de Statistică a fost interesul cetățenilor pentru tehnologie și, în special, digitalizare. Potrivit statisticilor, România este una dintre țările din Uniunea Europeană, unde oamenii sunt, în mare parte, utilizatori de internet. De asemenea, țara noastră este pe primele locuri în ceea ce privește abonamentele pentru servicii online.

„Am analizat și tema digitalizării, pentru că unul dintre stereotipurile vehiculate era acela că românii ar fi în urmă în ceea ce privește digitalizarea și tehnologia. Am decis să ne legăm de rata de achiziționare a WiFi-ului, care poate demonstra faptul că românii sunt dornici să evolueze pe partea de tehnologie.

Noi suntem chiar pe primele locuri în Europa în privința numărului de abonamente la servicii online. Aceste date arată că oamenii din diferite medii din țara noastră se adaptează la această nouă tehnologie și sunt dornici să fie în rândul altor alte țări”, a mai precizat Bogdan Silaghi.

Bogdan Silaghi: „Personal, aș vrea să mă îndrept înspre IT”

„Eu, personal, aș vrea să mă îndrept înspre IT și chiar m-aș duce pe partea aceasta de tehnologie și de programare, chiar mie îmi place foarte mult chestia asta. Sunt la profil de matematică-informatică, la liceu, și m-am gândit să mă duc la facultatea Babes-Bolai din Cluj-Napoca.

Statistica, nu știu sigur dacă aș alege-o neapărat ca un domeniu principal în viitorul meu, dar sunt sigur că mă va ajuta pe viitor sau cine știe, poate dacă vreodată mă răzgândesc pe partea cu informatica, sunt sigur că a doua mea opțiune va fi statistica”, a declarat Bogdan Silaghi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Tunetul” a ajuns în România. Noua armă a Armatei vine din Coreea de Sud
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Cancan.ro
De ce ar fi fost dezbrăcată Valentina înainte de a fi băgată în valiză. Cum explică un specialist gestul lui Vlad
Prosport.ro
FOTO. Lola e căsătorită cu Cristina și acum a decis să își facă și cont pe o platformă pentru adulți!
Adevarul
România, între neîncredere și conspiraționism. Expert: „Instituțiile slabe și analfabetismul funcțional amplifică tensiunile”
Mediafax
Călin Georgescu, premier din partea AUR? Răspunsul lui Petrișor Peiu
Click
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Cum arăta Valentina înainte de tragedie. Vecinul lui Vlad, suspectul principal, face noi dezvăluiri: 'Avea un
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Marele filosof al secolului XX care a răsturnat teoriile lui Aristotel, Descartes şi Kant
Mediafax Italia
Anunțul Guvernului: salarii și pensii MAI MICI începând din noiembrie pentru milioane de italieni
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate