De mâine, autobuzele școlare revin pe majoritatea traseelor. Care sunt regulile și responsabilii pentru îmbarcarea și debarcarea copiilor

Publicat: 13 09. 2020, 10:53

Primăria Capitalei a anunțat că, de luni, 14 septembrie, autobuzele școlare revin pe 14 dintre cele 16 linii dedicate, urmând ca restul să intre în activitate de miercuri. Regulile impuse, pe lângă purtarea măștii, vizează atât numărul maxim de ocupanți, dar și responsabilii pentru îmbarcarea și debarcarea în siguranță a elevilor.

Autotobuzele destinate elevilor de gimnaziu din din Sectoarele 1, 3 și 6 ale Capitalei intră pe trasee la începutul anului școlar în noi condiții impuse de pandemia de COVID-19, a anunțat, duminică, Biroul de presă al Primăriei Municipiului București.

Personalul STB va avea măști de rezervă pentru copii

Potrivit Primăriei Generale, controlorii STB SA vor avea grijă ca numărul elevilor dintr-un vehicul să nu fie mai mare de 51, dar nu vor călători împreună cu copiii. Responsabilitatea privind îmbarcarea și debarcarea copiilor în zona școlilor revine instituțiilor de învățământ, care au personal instruit și autorizat să interacționeze cu elevii.

„Doresc să îi asigur pe părinți și bunici că autobuzele sunt igienizate, iar la prima ușă au fost montate dispensere pentru dezinfectarea mâinilor. Totodată, personalul STB SA va avea măști de rezervă, pentru cazul în care un elev își pierde masca. Există elevi care merg pe jos, pentru că cei arondați locuiesc de regulă în apropierea școlii. Chiar și așa, rata de utilizare e ridicată: anul trecut, au beneficiat în medie, aproape 1.800 de elevi lunar, adică undeva la 20% dintre elevii înscriși la cele 6 școli care intră momentan în program. Analizăm în continuare posibilitatea de extindere a acestui proiect, în funcție de condițiile nou apărute”, a precizat Primarul General, Gabriela Firea.

În Capitală, 595 de școli și licee vor începe activitatea pe 14 septembrie în scenariul galben, adică învățământ hibrid/mixt, iar 24 de unități școlare vor fi în scenariul roșu, adică învățământ exclusiv în online, conform Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU).

Primarul General al Capitalei a anunțat sâmbătă că odată cu începerea noului școlar 2020-2021 se va lansa oficial programul „Școli Sănătoase în București”, care va asigura testarea gratuită cu aparate RT-PCR pentru 250.000 de elevi bucureșteni.

Două linii școlare, cu trasee modificate

Astfel, de luni, autobuzele care revin pe primele 14 trasee vor asigura transportul elevilor la cinci școli din Capitală: „Pia Brătianu” și „Herăstrău” din Sectorul 1, Școala nr. 195 (Hamburg) din Sectorul 3, Școala Gimnazială nr. 279 și Colegiul Național „Elena Cuza” din Sectorul 6.

Traseele T11 și T12, destinate elevilor Școlii Gimnaziale „Sfântul Andrei”, din Sectorul 6, vor circula începând de miercuri, 16 septembrie 2020.

Liniile școlare T11 (Bd. Timişoara – Şcoala Gimnazială „Sfântul Andrei”, T12 (Terminal „Ghencea”- Şcoala Gimnazială „Sfântul Andrei”) și T16 (Terminal „Ghencea” – Şcoala Gimnazială Nr. 279) vor avea trasee modificate.

Programul de transport al vehiculelor va fi corelat cu programul de intrare al elevilor, iar STB SA a publicat afișe cu noile ore, care sunt deja distribuite. De asemenea, programul va putea fi consultat și pe site-ul operatorului de transport, www.stbsa.ro.

Mijloacele de transport în comun din cadrul programului „Autobuzul școlar”, puse la dispoziție de Societatea de Transport București – STB SA, au fost achiziționate de Primăria Capitalei în 2018.