MApN spune că trei colegii naţionale militare au rată maximă de promovare la examenul de bacalaureat. Ce mesaj le-a transmis Radu Miruţă absolvenților

Publicat: 13 07. 2026, 13:36

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis că trei colegii naționale militare au înregistrat rata maximă de promovare la examenul național de Bacalaureat. Ministrul interimar al Apărării a transmis într-o postare pe rețelele sociale că au promovat 760 de elevi din cei 764 care au susținut probele.

În comunicat, MApN spune că rezultatele obținute de absolvenții colegiilor militare confirmă nivelul ridicat de pregătire asigurat în cadrul instituțiilor de învățămân preuniversitar din subordinea instituției.

 Loading ...

„Rezultatele obţinute de absolvenţii colegiilor naţionale militare la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026, confirmă nivelul ridicat al pregătirii asigurate în cadrul celor cinci instituţii de învăţământ preuniversitar din subordinea Ministerului Apărării Naţionale”, au transmis oficialii Ministerului Apărării într-un comunicat de presă.

Conform datelor publicate de Ministerul Apărării, rata de promovare înregistrată de fiecare colegiu național militar este următoarea:

  • 100% – Colegiul Naţional Militar ”Dimitrie Cantemir” Breaza;
  • 100% – Colegiul Naţional Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia;
  • 100% – Colegiul Naţional Militar ”Tudor Vladimirescu” Craiova;
  • 99,38% – Colegiul Naţional Militar ”Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc;
  • 96,76% – Colegiul Naţional Militar ”Alexandru Ioan Cuza” Constanţa.

„Rezultatele obţinute reflectă calitatea procesului instructiv-educativ desfăşurat în colegiile naţionale militare şi nivelul de pregătire al absolvenţilor promoţiei 2026, în contextul îndeplinirii standardelor specifice învăţământului militar preuniversitar. Pentru o parte semnificativă a absolvenţilor, examenul naţional de bacalaureat reprezintă o etapă în parcursul educaţional care va continua prin admiterea în instituţiile de învăţământ militar superior, în vederea formării ca ofiţeri ai Armatei României”, au mai transmis reprezentanţii MApN.

La rândul său, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a transmis într-o postare pe rețelele sociale că rezultatele obținute de elevii liceelor militare sunt excelente.

„Rezultate excelente la BAC pentru elevii liceelor militare: 760 de promovaţi din 764. Felicitări!”, a scris Miruţă pe Facebook.