Premierul se va întâlni cu federaţiile din învăţământ: „Evoluția societății noastre depinde de buna funcționare a sistemului educațional”

Publicat: 07 02. 2022, 13:13
Actualizat: 07 02. 2022, 13:14

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a analizat, luni, împreună cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, problematica din educație și demersurile necesare implementării Programului ”România Educată”. În acest caz, premierul a decis să se întâlnească cu federaţiile reprezentative din învăţământ.

Astfel, marți, ora 12.00, premierul Nicolae Ciucă se va întâlni cu federaţiile reprezentative din învăţământ, pentru o discuție pe baza proiectului de acord cu ministerul Educației.

Acordul este un pas esențial pentru implementarea optimă a măsurilor de care are nevoie sistemul educațional, precum și de sprijinire a salariaților acestuia, pentru reformarea legislației din domeniul educației în concordanță cu principiile și obiectivele strategice stabilite prin Proiectul România Educată.

“Evoluția societății noastre depinde de buna funcționare a sistemului educațional. Elevul se află în centrul acestui sistem, în care dascălii reprezintă factorul determinant. Avem nevoie de o resursă umană bine pregătită și motivată, dedicată profesiei didactice, recunoscând, totodată, rolul personalului didactic auxiliar și nedidactic în ansamblul sistemului de educație. Guvernul înțelege pe deplin importanța unei abordări coerente și incluzive a tuturor factorilor implicați în procesul de educație din România”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.