Primăria sectorului 3 va cumpăra aproape 40.000 de tablete pentru elevi, din bani europeni!

Publicat: 02 11. 2020, 12:35
Peste 4.000 de tablete vor ajunge la elevii din 70 de şcoli din Sălaj. Anunțul făcut de autorități / Sursa foto: Pixabay

Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat duminică, într-o ședință extraordinară, două proiecte de hotărâre prin care primăria va achiziţiona echipamente IT, în valoare totală de peste 83 de milioane de lei şi materiale sanitare în valoare de peste 28 de milioane de lei, din fonduri europene. Unul dintre proiecte presupune achiziționarea de tablete pentru elevii sectorului!

 Unul dintre proiecte ar urma să aibă o valoare totală de 83.053.210 lei, inclusiv TVA, reprezentând: 39.458 de tablete necesare desfăşurării activităţii didactice în mediu on-line pentru fiecare elev din învăţământul preuniversitar de stat; 2.500 de laptop-uri pentru profesori, 1.500 de tablete grafice pentru profesori; 1.304 camere web pentru dotarea claselor; câte 1.304 de sisteme All in One, proiectoare, ecrane de proiecţie, table interactive şi routere wireless pentru dotarea claselor.

45 de școli, beneficiarele proiectului

Proiectul este destinat unui număr de 45 de şcoli, licee şi colegii din Sectorul 3, notează Agerpres.

Cea de-a doua hotărâre vizează aprobarea proiectului „Stop COVID în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 3” şi a cheltuielilor aferente, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, Obiectivul Specific 9.1 Creşterea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

Primăria va cumpăra și echipamente medicale

Proiectul ar urma să aibă o valoare totală de 28.716.878 lei, inclusiv TVA, vizând achiziţia de mănuşi (peste 4 milioane bucăţi), botoşi (peste 4 milioane bucăţi), dezinfectant mâini (peste 187.000 litri), măşti (peste 13 milioane bucăţi), dezinfectant suprafeţe (peste 106.000 litri), dezinfectant pardoseli, (peste 117.000 litri), lămpi ultraviolete (1.704 bucăţi), nebulizatoare (88 bucăţi), panou protecţie plexiglas (2.843 bucăţi).