Cosette Chichirău: „Nu m-am CĂSĂTORIT. Gluma a ajuns mult prea departe”

Publicat: 03 04. 2025, 16:13
Actualizat: 03 04. 2025, 16:57

This browser does not support the video element.

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Ai aflat!” cu Ionuț Cristache, Cosette Chichirău a vorbit despre gluma de 1 aprilie care a luat amploare în presă. O publicație a scris despre șefa partidului CURAJ că s-ar fi căsătorit în secret cu Mihai-Răzvan Ungureanu, fost director al Serviciului de Informații Externe al României.

Cosette Chichirău a infirmat informația.

„Nu m-am măritat cu nimeni, încă. Nu-l cunosc. Nu l-am cunoscut niciodată. Nu ne știm. Am fost politicieni în epoci diferite. Ce-i drept, gluma a ajuns mult prea departe”, a spus aceasta.

„S-au revoltat și mi-au cerut să dau în judecată publicațiile care au preluat”

Întrebată cum a descoperit că s-a căsătorit, aceasta a spus că a aflat de la o rudă.

„Prima dată mi-a scris cineva din familie care, evident, știa că nu m-am măritat și era foarte revoltată de ce minciuni se spun. Deci sunt mai multe, vreo patru, cinci categorii de persoane. Sunt cei care știau că nu e adevărat, dar nu și-au dat seama că e o glumă. Au zis că e o minciună, o defăimare. În fine, am explicat că e 1 aprilie, dar așa am aflat. După care au fost cei care și-au dat seama că e o glumă și s-au revoltat atât de tare încât mi-au cerut să dau în judecată publicațiile care au preluat. Au zis că, totuși, s-a ajuns foarte departe și nu este ok ce se întâmplă.

Au fost și cei care și-au dat seama și s-au distrat, dar puțini, însă am fost cel mai înduioșată de cei care erau clar surprinși sau șocați, dar care totuși m-au felicitat. Au zis: dacă așa a ales ea… Țineau suficient de mult la mine astfel încât să nu mă certe pentru această alegere”, a declarat Cosette Chichirău.

„Puțini oameni și-au dat seama că e o glumă”

Întrebată dacă s-a amuzant pe seama glumei, aceasta a răspuns că nu i s-a părut a fi nici o glumă bună, dar nici proastă.

„Nu a fost nici bună, dar nici proastă. Nu știu dacă pentru cei care se pricep la politică era clar o glumă, dar pentru publicul larg n-a fost deloc clar că e glumă, dar oricum au fost destui cei care au insistat să dau în judecată publicațiile. A apărut și la televiziune.

Mă îngrijorează, totuși, că atât de puțini oameni și-au dat seama că e o glumă, adică arată cât de ușor pot să manipuleze orice. Oamenii nu aplică un filtru, nu cercetează, nu se întreabă.

Normal că nu te gândești că e de 1 aprilie. Repet, dacă vorbim despre publicul larg, să zic că pot să înțeleg. Dar au fost persoane care mă cunoșteau destul de bine, care au căzut în această plasă. M-au felicitat oameni din cercul meu relativ apropiat”, a completat Cosette Chichirău.

Cosette Chichirău a precizat că nu a fost contactată pentru a confirma sau infirma presupusa căsătorie.

„Nu m-a sunat nimeni”, a spus aceasta.

Puteți vedea emisiunea integral AICI:

https://www.youtube.com/live/eyEXW2TDJC4?si=cdPKBwtK8ztgYI3t

CITEȘTE ȘI:

Dan Dungaciu: Prețul pe care România îl va plăti pentru refacerea relației cu America va fi cel mai mare pe care l-am plătit vreodată

Cosette Chichirău (DREPT) propune scoaterea Curții Constituționale din validarea candidaților la prezidențiale / Ce prevede proiectul de lege