Marcel Ciolacu: „Cât timp este o anchetă PENALĂ, cât timp anumite dovezi fac parte dintr-un dosar penal, nu poți să faci altceva”
Marcel Ciolacu, premierul României, a precizat, marți, în emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, că documentele privind anularea alegerilor care fac parte din ancheta penală nu pot fi făcute publice până la finalizarea acesteia.
„Nu putem să ne facem că nu s-a întâmplat nimic, fiindcă foarte rar se anulează niște alegeri, foarte rar se interzice cuiva să să candideze. Normal că există o dezbatere publică. Normal că există o dezbatere la nivel european și chiar și în Statele Unite. Dar, până la a judeca… Sunt niște instituții ale statului, și-au asumat și trebuie să dea anumite explicații”, a spus Marcel Ciolacu, invitat în emisiunea „Ai aflat cu Ionuț Cristache”, live pe Gândul.
Premierul a fost întrebat ce au făcut serviciile de informații în toată această perioadă ca România să nu ajungă în acest punct, de ce nu s-a întrunit o comisie parlamentară, de pildă, pentru a-i întreba pe cei de la SIE, pe la SRI, pe la STS, pe la serviciu secret al armatei, despre demersuri și dovezi.
„Vă mai repet o dată, poate înțelegem cum funcționează, totuși. Cât timp este o anchetă penală, cât timp anumite dovezi fac parte dintr-un dosar penal, nu poți să faci altceva. Eu nu spun că parlamentarii nu pot să cheme la comisiile de (control al activității – n.r.) SRI, SIE, să cheme la apărare, dar elementele din dosar nu poate să le pună la dispoziție nici parlamentarilor, fiindcă ele fac parte într-o anchetă penală”, a explicat Marcel Ciolacu.
„Când îi prindem? De ce îi prindem? Când nu-i prindem? De ce nu-i prindem? Eu o știu aia cu bască, fără bască, cu țigări, fără țigări”, a spus Marcel Ciolacu, privind măsurile de preîntâmpinare a situației care a dus la anularea alegerilor.
Cine candidează la scrutinul din mai
După scrutinul anulat în decembrie, noile alegeri prezidențiale din România vor avea loc în 4 și, dacă este cazul, pe 18 mai 2025, iar Biroul Electoral Central a făcut public, luni, modelul buletinului de vot ce va fi utilizat atât pentru votul din țară, din diaspora și prin corespondență.
Cei 11 candidați validați vor apărea pe buletin în următoarea ordine, potrivit rezultatelor extragerii BEC:
- George Simion (AUR)
- Crin Antonescu (Alianța Electorală România Înainte)
- Elena Lasconi (USR)
- Cristian Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român
- Marcela Lavinia Șandru – Partidul Umanist Social Liberal
- Victor Viorel Ponta – candidat independent
- Sebastian Constantin Popescu – Partidul Noua Românie
- Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale
- John-Ion Banu-Muscel – candidat independent
- Petru Daniel Funeriu – candidat independent
- Nicușor-Daniel Dan – candidat independent
Campania electorală va debuta oficial pe 4 aprilie și se va sfârși pe 3 mai 2025, ora 07:00.
Urmăriți integral emisiunea „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”
CITEȘTE ȘI:
Marcel Ciolacu: Înainte de a fi pesedist, să știți că sunt român