VIDEO | Stelian Bujduveanu, despre clădirile cu risc seismic din București: „Privații le-ar putea prelua și reabilita”

Publicat: 25 05. 2023, 11:48

This browser does not support the video element.

Stelian Bujduveanu, viceprimar al Capitalei, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a scos în evidența problema privind clădirile cu risc seismic din București. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Referitor la blocurile cu risc seismic, Stelian Bujduveanu a declarat că sunt sute de astfel de clădiri și nimeni nu se gândește cât de gravă este situația.

„Acum câteva luni am dat o statistică despre câte au ost reabilitate de către primărie sau instituțiile statului și câte de privați. M-a îngrijorat să văd că administrația centrală a eșuat în reabilitarea clădirilor. Vorbim de atât de mulți ani despre tragedia din 1977, despre ce se poate întâmpla la nivelul municipiului București. Ajungi la concluzia că administrația nu are capacitatea să le facă. Cel mai simplu, din punct de vedere economic, benefic pentru toată lumea, este să vină un operator privat, un cetățean, o societate comercială, într-o procedură competitivă, transparentă, să preia clădirea”, a precizat viceprimarul Capitalei.

„Un operator privat, în momentul în care pune ochii pe investiție, se gândește bine ce are de făcut. Primăria câștigă, bucureșteanul câștigă, nu investește niciun bani, iar privatul o reintroduce în circuitul civil. În momentul în care este introdus în circuitul civil, generezi valoare (taxe, impozite, salarii, angajați)”, a adăugat el.

Bujduveanu: „Cea mai mare problemă din Capitală – faptul că sunt șapte primării”

Stelian Bujduveanu a vorbit și despre aglomerația din București, susținând că cea mai mare problemă este că sunt șapte primării. „Fiecare primar vrea să-și gestioneze parcările în așa fel încât să mulțumească pe toată lumea. Gândiți-vă că sunt peste 200.000 de locuri de parcare de reședință. Trebuie să venim cu o abordare matură. Vrem să rezolvăm problemele bucureștenilor. Nu cred că cineva a fost ales primar ca să câștige un salariu. Asta ar înseamna că nu are ce să caute acolo. Un primar este ales pentru a schimba viața bucureștenilor. Ăsta este programul cu care guvernează. Astfel, ar trebui să ne gândim: reformăm Bucureștiul ăsta? Avem o politică unitară? Tratăm lucrurile serios, ca să avem o dezvoltare unitară a Bucureștiului? Sau rămânem cu șapte orașe? Din cauza asta sunt și discuțiile cu palmierii: șapte orașe și șapte primari.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”