MARTORII | Dezvăluirile unui polițist care a percheziționat vila fraților Tate
Duminică, 2 august 2026, de la ora 19.00, Gândul prezintă MARTORII- “DEZVĂLUIRILE UNUI POLIȚIST CARE A PERCHEZIȚIONAT VILA FRAȚILOR TATE.”
Invitatul lui Andrei Dumitrescu, senior editor, este unul dintre polițiștii care au participat la primele percheziții făcute în vila fraților Tate.
În exclusivitate la Martorii, ofițerul cu o carieră de aproape 30 de ani în cadrul trupelor speciale, povestește cum a decurs ziua percheziției din vila fraților Tate.
Cei doi milionari cu cetățenie britanică și americană erau bănuiți că au sechestrat o americancă pe care intenționau s-o exploateze sexual.
Nu este însă singurul subiect. Luptătorul, care a acceptat să vorbească numai cu protejarea identității, a participat la un lung șir de lupte între Poliție și membrii unor clanuri înarmate cu pietre, bâte și uneori chiar topoare și sulițe.
Totodată, polițistul a explicat și cum se iau deciziile radicale în situații limită, când viața și moartea patinează împreună pe o pojghiță de gheață.
MARTORII aduce în fața publicului poveștile nespuse ale celor implicați direct în evenimente care au zguduit România. Crime celebre, bătăi care au făcut istorie, dosare explozive și scandaluri care au ținut prima pagină. În fiecare duminică, de la 19:00, pe YouTube și Facebook Gândul.