Robert Turcescu: „România este într-o situație proastă în relația cu Statele Unite ale Americii”
Robert Turcescu a fost invitat în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, unde a făcut o serie de precizări legate de relația României cu SUA, dar și nivelul la care s-au aflat investițiile la bursă, înainte și după numirea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA. Emisiunea integrală poate fi urmărită AICI.
Robert Turcescu a precizat ce s-a întâmplat cu acțiunile bursei înainte și după numirea lui Donald Trump în funcția de președinte. De asemenea, a mai precizat, în emisiunea prezentată de Dan Diaconescu, că țara noastră se află „într-o situație proastă în relația cu Statele Unite ale Americii”.
„România este într-o situație proastă în relația cu Statele Unite ale Americii. Ăsta este un lucru care ne va costa și ne costă, deja. Pentru că am înțeles că ăștia fac mișto de Donald Trump că n-au reușit să închidă războiul din Ucraina (…) dar hai să-ți spu un lucru. Am niște investiții din acțiuni la 2 fonduri americane. Fac investiții la bursă de foarte mulți ani. Am un fond pe tehnologie și încă un fond care are majoritatea acțiunilor pe zona medicală.
Eram destul de îngrijorat în momentul în care s-au câștigat alegerile prezidențiale de către Donald Trump. De exemplu, înainte cu câteva zile, fondurile au mers prost. A fost o perioadă de «boom» în momentul în care a câștigat Donald Trump și a preluat președinția și, după aceea, a luat-o, din nou, în jos. Am zis că e nasol, că investitorii americani nu au încredere în toată treaba asta”, a precizat Robert Turcescu, în emisiunea prezentată de Dan Diaconescu.
Robert Turcescu: „Economia americană a decolat la nivel de acțiuni”
„Economia americană a decolat la nivel de acțiuni, în ultimele luni de zile. Randamentul pe luna mai a fost de 17%. Am recuperat tot ce pierdusem, deci a decolat, o arată toți. În toate domeniile de activitate, economia americană, cu toată nebunia care are loc în California, a simțit că există perspective. Bursa e sensibilă, nu merge să îl păcălești pe cel care e investitor pe Wallstreet”, a mai spus Robert Turcescu.
Emisiunea poate fi urmărită la Canal 33 și pe YouTube CANCAN.
Vezi și:
Dumitru Prunariu: „Viața este un fenomen UNIVERSAL”
Robert Turcescu: „Cum să majorezi impozitul pe proprietate, de ce? Asta este japcă”