Cum își petreceau timpul Dan Voiculescu și Dan Diaconescu în Penitenciarul Rahova. Un polițist face dezvăluiri la Gândul
Ovidiu Rotaru, polițist operativ în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), a povestit în emisiunea „Martorii” cum i-a cunoscut în Penitenciarul Rahova pe Dan Voiculescu și Dan Diaconescu. Invitatul lui Andrei Dumitrescu a explicat și ce regim aveau persoanele cunoscute public în perioada detenției. Urmăriți emisiunea integrală pe canalul de YouTube Gândul.
Potrivit polițistului, cei doi aveau un comportament liniștit. Participau la activitățile permise și citeau mult. Ovidiu Rotaru spune că Dan Diaconescu a desfășurat inclusiv activități lucrative în timpul detenției.
Ovidiu Rotaru i-a întâlnit pe Dan Voiculescu și Dan Diaconescu la Rahova
Andrei Dumitrescu l-a întrebat pe Ovidiu Rotaru dacă, de-a lungul carierei sale, a întâlnit politicieni sau alte persoane cunoscute în penitenciar.
„Am întâlnit, da. Am întâlnit la Penitenciarul Rahova. Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, cam atât cu care am avut contact, ca să zic așa, direct.”
Moderatorul a vrut să afle dacă persoanele provenite din astfel de medii beneficiază de un statut diferit în penitenciar. Ovidiu Rotaru a precizat că nu este vorba neapărat despre un statut privilegiat. Există însă criterii în funcție de care deținuții sunt repartizați.
„Nu neapărat că au alt statut, dar conform legii, sunt tot așa încadrați, practic, la persoane vulnerabile. Adică nu poți să îl pui în cameră cu un deținut care a făcut fapte foarte grave, gen omor, adică se individualizează, ca să zic așa.”
Cum se comportau cei doi în penitenciar
Întrebat cum își amintește comportamentul celor doi, Ovidiu Rotaru spune că aceștia erau liniștiți. Participau la activitățile la care aveau dreptul și petreceau timp citind.
„Erau liniștiți. Ieșeau doar la activități specifice, la bibliotecă, unde aveau dreptul, la plimbare. Citeau multe cărți, aveau foarte multe cărți în cameră.”
Andrei Dumitrescu a vrut să știe mai multe informații despre Dan Diaconescu. Fostul patron OTV era deja foarte cunoscut atunci când a ajuns în penitenciar. Moderatorul a dorit să afle dacă notorietatea îi aducea susținere în rândul celorlalți deținuți.
Ovidiu Rotaru spune că nu a observat o astfel de situație. În schimb, își amintește că Dan Diaconescu a muncit în perioada detenției.
„Nu. Știu că a ieșit și la muncă, a efectuat activități lucrative. Își ducea mandatul, ca să zic așa. Interesul fiecăruia este să iasă cât mai repede acolo, să facă tot ce este în putință, să iasă cât mai repede.”
Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). A fost eliberat condiționat în iulie 2017, după aproximativ trei ani de detenție.
Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv în martie 2015 la cinci ani și șase luni de închisoare pentru șantaj. Acesta a fost eliberat condiționat în noiembrie 2017. În perioada detenției, a participat la programe educaționale și a desfășurat activități lucrative, potrivit informațiilor reținute de instanță la analizarea liberării condiționate.