Ziua în care toate luminile se sting timp de o oră. Ziua Pământului 2026, ce reprezintă acest gest simbolic

Publicat: 28 03. 2026, 16:35

Anual, în fiecare primăvară, milioane de oameni din toată lumea spun „prezent” la un gest simplu, dar cu o semnificație enormă, menit să atragă atenția asupra mediului. Ora Pământului revine an de an ca un simbol pentru a responsabiliza oamenii asupra schimbărilor necesare pentru viitor.

Ce este, de fapt, „Ora Pământului”

Acest eveniment global, este celebrat anual în ultima săptămână din luna martie, el presupune stingerea luminilor timp de o oră în locuințe, instituții și clădiri emblematice. Gestul urmărește să evidențieze impactul asupra activităților umane, asupra mediului și să încurajeze comportamente mai responsabile.

Inițiativa s-a transformat într-una dintre cele mai cunoscute campanii dedicate protejării mediului, aducând împreună comunități din întreaga lume în jurul unui scop comun. Participarea simultană dă unui gest simplu o semnificație puternică, transmițând un mesaj clar despre solidaritate și sustenabilitate.

„Deși denumirea de „Ora Pământului” ar putea sugera o legătură cu mișcările planetare sau cu fenomene astronomice spectaculoase, precum eclipsele sau aliniamentele stelare rare, realitatea este diferită. Acest eveniment global, care mobilizează anual milioane de oameni, nu are nicio legătură cu astronomia”, a explicat Adrian Șonka, astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, potrivit Digi24.

Cum a evoluat acest eveniment de-a lungul anilor

„Ora Pământului” a debutat la Sydney în 2007, atunci peste 2 milioane de persoane și companii au participat la prima ediție. Succesul avut a determinat extinderea la nivel internațional și s-a transformat într-o mișcare de amploare.

În prezent, inițiativa este adoptată în peste 180 de țări, iar monumente emblematice, precum Turnul Eiffel sau Colosseumul, participă anual la acest moment simbolic. Implicarea unor repere arhitecturale de referință contribuie la creșterea vizibilității globale a mesajului transmis.

De ce stingem luminile timp de o oră

Reducerea iluminatului timp de 60 de minute are scopul de a evidenția consumul de energie și efectele acestuia asupra mediului. Participanții sunt invitați să reflecteze asupra obiceiurilor cotidiene și asupra impactului pe care alegerile personale îl au asupra planetei.

Totodată, desfășurarea sincronizată la nivel global subliniază ideea că schimbările importante pot porni din gesturi mici, asumate împreună.

Astfel, „Ora Pământului” nu este doar un simbol, ci și un îndemn la acțiune concretă.

Recomandările autorului: