Afacerea din România care a crescut de 20 de ori în ultimii 20 de ani

Publicat: 17 05. 2018, 17:17

„Printre motivele principale care au stat la baza acestei evoluții se numără creșterea constantă a numărului de debranșări, a pieței de construcții noi, dar și – în ultima perioadă – numărul tot mai ridicat de înlocuiri de centrale. Cererea tot mai mare de echipamente de încălzire individuale a pornit din cauza problemelor apărute CET-uri, dar și din dorința clienților de a dobândi un grad ridicat de confort și independență. În prezent, piața locală de centrale termice poate fi considerată o piață matură, datorita creșterii ponderii de înlocuiri, care ocupă un procent din ce în ce mai mare în vânzări”, a arătat Cătălin Drăguleanu, într-o conferință de presă.

Potrivit unui studiu prezentat de Ariston, la finele anilor ’90, când au început să se închidă primele CET-uri din cauza nefuncționării corespunzătoare și a înregistrării unor pierderi tot mai mari, vânzările anuale de sisteme de încălzire înregistrau un număr de circa 15.000 de unități. De-a lungul timpului, influențată de evoluția constantă a debranșărilor și de numărul ascendent al construcțiilor noi, cantitatea de centrale termice comercializate a crescut până la aproximativ 170.000 de unități în 2008, previziunile pentru 2018 fiind de circa 270.000 de bucăți – o creștere de 20 de ori.

„Debranșările de la sistemul centralizat în favoarea unei soluții independente și mai eficiente, prin instalarea unei centrale termice, au susținut o bună parte din creșterea pieței. Dar, dacă în trecut, majoritatea vânzărilor erau destinate locuințelor debranșate de la sistemul centralizat, în prezent ponderea segmentului de înlocuiri a crescut considerabil, ajungând la un nivel de cca. 50% din totalul vânzărilor”, a arătat oficialul Ariston Thermo România.

În ceea ce privește perioada următoare, „piața de profil va continua să crească din punct de vedere cantitativ, dar mai ales valoric, susținută fiind de construcțiile de locuințe noi, precum și de înlocuirile tot mai dese ale echipamentelor de încălzire mai vechi, care nu dispun de tehnologii noi și eficiență ridicată precum gamele actuale”, a mai declarat Cătălin Drăguleanu.

De asemenea, evoluția parcului total de centrale termice instalate a crescut substanțial în aceeași perioadă. Astfel, dacă în 2002 acesta se situa la circa 410.000 de unități, la nivelul anului 2016 ajunsese la aproximativ 2,2 milioane de bucăți, în creștere cu 436%. Conform estimărilor Ariston, în prezent parcul instalat de centrale termice a ajuns la circa 2,4 milioane de unități.

De asemenea, „creșterea continuă a prețului energiei termice, problemele constante ale sistemelor de încălzire centralizate din întreaga țară, cât și dorința de independență a românilor au dus, în ultimii 15 de ani, la debranșarea a peste 1,25 milioane de locuințe de la sistemul de încălzire centralizat”, mai arată studiul Ariston.

Potrivit raportului, în prezent 13 județe din România (Alba, Mureș, Maramureș, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Ialomița, Ilfov, Brăila, Caraș Severin, Neamț, Dâmbovița, Olt, Sălaj) nu mai depind de sistemul centralizat de încălzire, folosind un echipament independent de încălzire. La polul opus se află Capitala, unde peste 60% dintre locuințe depind încă de sistemul centralizat (circa 560.000 de locuințe branșate).

„Raportat la situația pe primul semestru a anului 2017, în topul județelor unde s-au înregistrat cele mai multe debranșări se află Galați, unde 6.966 apartamente s-au debranșat de la CET-uri, pe locurile următoare aflându-se Iași (800 de debranșări), Tulcea (445), Timiș (431) și Argeș (410).

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii internaționali în producția și furnizarea unei game complete de echipamente și servicii destinate încălzirii și producerii de apă caldă menajeră. Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale și de pardoseală, în condensare, boilere electrice și indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiționat și panouri solare, sub brandurile Ariston, Chaffoteaux și Elco.