Agenția Moody’s emite dubii asupra ECONOMIEI Franței și consideră ”improbabilă” reducerea deficitului bugetar

Publicat: 27 03. 2024, 16:45

Agenția de evaluare Moody’s a transmis, miercuri, că este ”improbabil” ca Franța să atingă obiectivul reducerii deficitului bugetar la nivelul de 2,7% până în anul 2027, în contextul în care Guvernul de la Paris este supus presiunilor din cauza datoriei suverane mari.

”Planul de economisire este insuficient pentru a readuce Franța pe traiectoria bugetară prevăzută. Este improbabil să fie atins obiectivul prevăzut în planul bugetar prezentat în septembrie de reducere a deficitului bugetar la nivelul de 2,7% în 2027”, anunță agenția Moody’s, într-un raport citat de cotidianul Le Figaro.

Institutul Național de Statistică și Studii Economice (INSEE) a anunțat marți că deficitul bugetar al Franței a fost de 5,5% în 2023, cu un volum de 15,8 miliarde de euro, peste obiectivul de 4,9%. Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a reiterat ”determinarea totală” de reducere a deficitului bugetar sub 3% până în 2027.

”Deficitul mai mare decât cel prevăzut este aproape în totalitate efectul instrumentelor mai slabe decât ar fi necesar. Acest deficit evidențiază riscurile inerente din strategia bugetară pe termen mediu a Guvernului, bazată pe ipoteze economice și pe perspective optimiste, pe diminuări fără precedent ale cheltuielilor”, subliniază agenția Moody’s.

De altfel, Moody’s consideră ”improbabilă” reducerea deficitului bugetar la 4,4% anul acesta, notând că o astfel de performanță nu a mai fost atinsă în Franța din anul 2000.

Președintele Emmanuel Macron a admis, săptămâna trecută, că Franța se confruntă cu ”degradarea finanțelor publice”, indicând că ar putea fi reduse cheltuielile autorităților locale, în condițiile în care Guvernul Gabriel Attal a semnalat deja că va încerca să facă economii.

”Prima opțiune a fost să reducem cheltuielile statului. Va fi stabilită magnitudinea ajustărilor bugetare, iar, ulterior, va trebui completată prin acțiuni utile în materie de cheltuieli publice, pentru a putea să facem față șocului conjunctural. De aceea, eu am menținut abordarea macroeconomică. Esența este reindustrializarea și crearea de locuri de muncă”, a afirmat Macron.

Foto: Profimedia

Citește și:

Dificultățile PERSISTĂ în Germania, iar creșterea economică ar urma să fie de doar 0,1% anul acesta