ANRMAP a aplicat amenzi de 900.000 lei pentru contracte cu fonduri europene la Ministerul Economiei

Publicat: 29 10. 2012, 19:12
Actualizat: 28 09. 2018, 18:59

Șeful ANRMAP, Dan Vlădescu, a precizat, vineri, că din cele 48 de contracte încheiate în Programul Operațional Competitivitate și supuse verificării, pentru 8 au fost aplicate amenzi de câte 80.000 lei, iar pentru alte 13 s-au acordat amenzi de câte 20.000 lei.

Potrivit lui Vlădescu, amenzile au vizat chiar abateri reclamate de Comisia Europeană în scrisoarea de presuspendare a programului, respectiv încălcarea dispozițiilor privitoare la criteriile de calificare și la factorii de evaluare în procesul de achiziție publică.

Consilierul primului-ministru pentru fonduri europene Eugen Teodorovici a precizat, la rândul său, că, până la finalul anului, Guvernul, în consultare cu CE, va trebui să implementeze un mecanism mai riguros privind conflictul de interese în cadrul proiectelor cu fonduri europene.

Serviciile Comisiei Europene au informat autoritățile române, printr-o scrisoare, că au decis să „presuspende” cea mai mare parte din trei programe cofinanțate prin fondurile structurale ale UE, legate de transport, dezvoltarea regională și creșterea competitivității economice.