Asigurătorii vor avea o bază de date comună pentru evitarea fraudelor pe segmentul CASCO

Publicat: 12 04. 2014, 19:57
Actualizat: 29 07. 2014, 17:01

„La nivelul UNSAR există această inițiativă și sperăm să fie aprobată până la finele acestui an. Prin intermediul unei aplicații IT, societățile vor putea verifica istoricul daunelor autovehiculelor. Baza de date comună va permite asigurătorilor să evite încheierea unei polițe CASCO în cazul unui autovehicul grav avariat și pentru care s-a plătit deja o despăgubire, dar se încearcă încheierea unei noi polițe facultative CASCO”, a declarat Mădălin Roșu, responsabil al Secțiunii auto din cadrul UNSAR, la un eveniment al asociației desfășurat la Sinaia.

Practic, a spus Roșu, epavele auto reintră în circulație prin diverse metode și ulterior se încearcă asigurarea acestora în scopul obținerii unor sume necuvenite, respectiv prin înscenarea unei daune totale (incendiu, furt sau accident).

„Au fost cazuri în care s-a reușit, pentru aceeași serie de șasiu, să fie plătite despăgubiri pentru daună totală de către mai mulți asigurători într-un anumit interval de timp. Vrem să evităm astfel de cazuri prin intermediul acestei aplicații IT, unul dintre efecte fiind reducerea despăgubirilor plătite și, implicit, reducerea tarifelor de primă”, a spus Roșu.

El a estimat valoarea potențialelor fraude din domeniul auto la circa 90 milioane de euro.

Piața asigurărilor a atins 8,29 miliarde de lei în 2013, cu 0,4% mai mult față de anul precedent, potrivit datelor provizorii ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Pe segmentul asigurărilor generale, care au însumat 6,64 miliarde de lei, cea mai mare parte a primelor subscrise s-a înregistrat pe clasa RCA (răspundere civilă auto), cu o pondere de 37,18% din total, respectiv 2,467 miliarde lei.

Avansul primelor RCA în 2013 a fost de 15,5%.

A doua clasă de asigurare ca pondere în totalul primelor subscrise pentru asigurări generale a fost CASCO, cu o cotă de 27%, unde veniturile au cumulat 1,795 miliarde de lei, în scădere cu 6,33% față de anul 2012.

În privința despăgubirilor, sumele plătite de asigurători pentru segmentul asigurărilor generale au fost de 4,198 miliarde de lei, în scădere cu 5,74% față de anul 2012.

Defalcat, pe RCA s-au plătit daune de 1,925 miliarde de lei, cu 3,37% mai mult față de anul 2012.

La polițele CASCO, despăgubirile au scăzut cu 9,5%, la 1,762 miliarde de lei.