Astra Vagoane și Alstom au contestat licitația pentru trenurile de metrou

Publicat: 24 03. 2015, 19:07

Contestațiile au fost depuse vineri și luni, iar cele două cereri au fost conexate.

Licitația vizează achiziția a minim 43 și maxim 51 de trenuri pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, cu 258, respectiv 306 vagoane, printr-un acord-cadru cu până la patru contracte subsecvente.

Pentru acest contract, cu o valoare estimată de aproximativ 440 milioane euro, cu TVA, Metrorex a primit oferte din partea Astra Vagoane, Alstom, CAF, CSR (China) și Pesa (Polonia).

Metrorex anunța în decembrie că amână până cel târziu în luna martie desemnarea câștigătorului contractului, din cauza „complexității ofertelor”.

La 10 martie, administratorul metroului bucureștean a comunicat că a finalizat etapa de evaluare a ofertelor, dar rezultatele finale, stabilirea câștigătorilor și atribuirea contractelor de achiziție publică vor fi comunicate printr-un anunț de atribuire, publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după expirarea termenelor de contestare sau soluționare la CNSC.

Contractul estimat la 1,556 miliarde lei fără TVA, va fi finanțat dintr-un credit extern de la BEI, garantat de stat, și bani de la buget, potrivit anunțului de participare lansat la jumătatea anului trecut de Metrorex.

Luând în calcul valoarea estimată, contractul ar fi cel mai mare de acest tip încheiat până în prezent de Metrorex.

Metrorex a mai atribuit companiei spaniole Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF), în anul 2011, un contract în valoare de 97 milioane euro, pentru livrarea a 16 garnituri. Acordul a fost extins la finele anului trecut cu încă opt trenuri, cu un cost de 47 milioane de euro.

Parcul de metrouri al Metrorex include în prezent mai multe trenuri vechi produse de Astra Arad. Cu francezii de la Alstom, Metrorex a încheiat în 2003 un contract cu o durată de 15 ani pentru asigurarea serviciilor de mentenanță a trenurilor.

Cele mai multe trenuri ale Metrorex sunt produse de compania canadiană Bombardier.

Ministerul Transporturilor a anunțat marți că directorul general al Metrorex, Aurel Radu, și-a dat demisia, după discuții cu ministrul de resort, conducerea companiei find preluată, temporar, de directorul de Investiții și Achiziții Publice al administratorului rețelei de metrou, Cătălin Homor.

Ministerul nu a comunicat motivele demisiei.

Lungimea rețelei de metrou este de aproape 70 de kilometri, distribuiți pe patru linii magistrale și 51 de stații.