Avertismentul BNR. Ce efecte va avea creșterea salariilor din România

Publicat: 18 07. 2017, 15:38

„Este o iluzie să crezi că poți forța ieșirea din categoria țărilor cu o mână de lucru ieftină. Competitivitatea economică a țării este erodată”, a declarat Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului Mugur Isărescu.

Guvernul României a fost criticat pentru că are o abordare economică pe termen scurt. Deși creșterea economică a trecut de 5% datorită majorărilor salariale și a mai multor reduceri de taxe, Banca Națională și analiștii susțin că aceste măsuri vor avea un efect asupra cheltuielilor de investiții, ceea ce va limita creșterea viitoare. Salarii scăzute au atras, în trecut, companii precum Renault SA și Ford Motor Co, scrie Bloomberg.

Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii susține că aproape un sfert din firmele pe care le reprezintă și-au redus sau chiar încetat activitățile începând din luna octombrie 2015, la câteva luni după ce inițiativele de creștere salarială au fost puse în aplicare. Unul din principalele motive este creșterea costurilor forței de muncă, urmat de deficitul de forță de muncă, birocrație, taxe mai mari și corupție.

Un exemplu este producătorul britanic de textile Alison Hayes, care și-a închis fabrica din România în luna martie, unul dintre motive fiind creșterea costului cu mâna de lucru.

Potrivit clasamentului competitivității realizat de Forumul Mondial Economic, în 2016, România a pierdut nouă poziții în clasament, ajungând pe locul 62 din 138 de țări.