Băsescu: Voi semna acordul cu FMI, deși n-am fost aici când s-a negociat

Publicat: 14 09. 2012, 00:00
Actualizat: 28 09. 2018, 02:13

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că va semna acordul cu FMI, deși nu a fost aici atunci când s-a negociat, el precizând că nu renunță la atribuțiile pe care le are.

„Este de nenegociat setul de obligații constituționale pe care trebuie să le fac”, a subliniat președintele Băsescu.

„Azi mi-a venit pe birou Acordul cu FMI, semnat de toți membrii Guvernului, semnat de premier și tentația a fost să spun că nici nu am fost aici când s-a negociat. Ne-am uitat în Legea tratatelor, am constatat că nu se poate fără. Nu îmi poate cere nimeni să renunț la atribuțiuni ale funcției. Am să semnez acel acord, deși nu am avut nicio contribuție la modul cum a fost negociat”, a precizat șeful statului.