Boloș: Finanțarea Autostrăzii Unirii din fonduri europene nu este posibilă în prezent

Publicat: 03 01. 2020, 13:25

Deputatul PNL Ioan Bălan a solicitat Ministerului, printre altele, informații cu privire la posibilitățile de finanțare cu fonduri europene ale obiectivelor de investiții din Moldova, Autostrada Unirii, drumul expres Suceava-Ploiești și linia de tren Suceava – București.

În replică, ministrul Marcel Boloș a precizat că finanțarea cu fonduri nerambursabile în cadrul POIM a Autostrăzii Unirii nu este posibilă.

„În privința finanțării pentru Autostrada Unirii, la această dată, prin POIM 2014-2020 este contractată doar pregătirea documentației tehnice aferente proiectului de infrastructură rutieră „Autostrada Târgu Mureș-Târgu Neamț”. În ceea ce privește tronsonul Târgu Neamț- Iași- Ungheni, la această dată finanțarea proiectului (inclusiv pregătirea), este prevăzută a se realiza prin parteneriat public-privat. În concluzie la această dată, finanțarea Autostrăzii Unirii în cadrul POIM nu este posibilă, în condițiile legislației actuale, iar finanțarea în cadrul următoarei perioade de programare depinde de modificarea legislației, de rezultatele studiului de fezabilitate și de alocarea financiară disponibilă”, a punctat ministrul Fondurilor Europene.

În ceea ce privește drumul expres Suceava-Ploiești, ministrul Fondurilor Europene a informat că sunt în implementare proiecte de elaborare a documentației tehnico-economică pentru toate sectoarele drumului, toate tronsoanele având finanțare aprobată în cadrul POIM.

„Cu privire la finanțarea liniei de cale ferată Suceava-București, vă informăm că la această dată nu sunt depuse cereri de finanțare pentru sectoarele de cale ferată aferente tronsonului Suceava-București. Au fost eliberate de Organismul Intermediar de Transport avize de principiu pentru fundamentarea finanțării proiectelor aferente cadrului financiar 2014-2020, respectiv pentru studiile de fezabilitate Pașcani-Dărmănești, Dărmănești-Vișcani, Roman-Iași, Focșani-Roman, Ploiești Triaj-Focșani”, a mai menționează Boloș.

Ministrul Fondurilor Europene a precizat că nu există risc de dezangajare pentru fondurile alocate axelor prioritare de transport, respectiv Axa Prioritară 1 și Axa Prioritară 2 dinc adrul POIM 2014-2020.