Borza aduce la Hidroelectrica pe un fost angajat al „băieților deștepți”

Publicat: 14 04. 2014, 12:50
Actualizat: 05 02. 2019, 17:02

Noul director de IT și Comunicații din Hidroelectrica, Yugo Neumorni, a lucrat din 2004 până în acest an ca director IT la grupul Vimetco. El a fost responsabil cu operațiunile din Europa, Sierra Leone, Ghana și China.

Vimetco este un grup rus înregistrat în Olanda.

Din 1998 până în 2004 Neumorni a fost șef pe domeniul IT la Deloitte & Touche Central Europe, potrivit unui comunicat al Hidroelectrica.

Neumorni este licențiat în Știința Calculatoarelor la Facultatea de Automatică a Universității Politehnice București.

 

//www.youtube.com/v/VvfEh8eYeMg?hl=en_US&version=3&rel=0

 

Alro, cel mai mare consumator de electricitate din România, este una dintre companiile care au avut contracte directe de achiziție a energiei de la Hidroelectrica, la prețuri sub cele de pe piață.

Euro Insol, firma lui Borza, a arătat că Hidroelectrica a intrat în insolvență inclusiv din cauză că avea contracte directe la prețuri mici cu „băieții deștepți”.