Bursele europene au deschis marți în urcare, datorită rezultatelor peste estimări ale companiilor

Publicat: 24 07. 2012, 12:12
Actualizat: 25 03. 2019, 14:05

Bursele europene au deschis marți în urcare, după două ședințe consecutive de declin abrupt, datorită rezultatelor peste așteptări ale Swatch, SAP și alte companii, informează Mediafax,citând Bloomberg.

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acțiuni europene a urcat cu 0,4% în debutul ședinței de tranzacționare, după ce a scăzut luni cu 2,5% din cauza temerilor că Grecia ar putea intra în faliment, iar guvernul spaniol ar putea fi nevoit să acorde pachete de bailout către mai multe administrații regionale aflate în dificultate.

Moody’s a modificat perspectiva ratingurilor „Aaa” ale Germaniei, Olandei și Luxemburgului la „negativă”. Agenția și-a motivat decizia prin riscul tot mai ridicat ca Grecia să iasă din zona euro, iar economii mari precum Spania sau Italia să solicite asistență financiară internațională.

Acțiunile Swatch au urcat cu 3,4%, iar titlurile producătorului german de software SAP au avansat cu 1,1%, datorită rezultatelor peste estimări raportate de cele două companii.

BP, cea mai mare companie petrolieră europeană, s-a apreciat cu 1,1% la Londra, după ce grupul rus Rosneft a informat firma britanică privind intenția de a cumpăra o participație în joint venture-ul TNK-BP.

Titlurile Faurecia au pierdut 5,1% după ce compania și-a redus estimările pentru acest an și a raportat profit în scădere pentru primele șase luni.