Când încep lucrările la Transalpina. CNADNR încearcă rezilierea contractului cu Romstrade

Publicat: 17 03. 2015, 17:35

„A fost emisă Ordonanța Președințială privind preluarea provizorie de către CNADNR a amplasamanetului DN 67C, Bengești – Sebeș de la Romstrade, în vederea urgentării demarării unor lucrări de consolidare a acestui sector de drum național. Această preluare va avea loc în perioada 18-20 martie 2015. Conform celor stipulate în Ordonanța menționată mai sus, vor fi executate lucrări de reparații de strictă necesitate pentru conservarea lucrărilor și menținerea viabilității în vederea asigurării unui trafic rutier în condiții de siguranță”, se arată într-un comunicat transmis de CNADNR.

CNADNR a semnat în luna septembrie 2008 contractul cu Romstrade, care urma să modernizeze drumul într-un an și jumătate.

„Precizăm că antreprenorul nu a respectat termenul contractual de 18 luni prevăzut. Pe parcursul derulării contractului, antreprenorul nu a demonstrat că are capacitatea tehnică de a finaliza lucrările de modernizare în termenele stabilite, astfel în data de 5 octombrie 2012 CNANDR a suspendat lucrările. Având în vedere faptul că, în ultimii doi ani, lucrările au fost abandonate de constructorul Romstrade, neasigurându-se în tot acest timp și conservarea lucrărilor, în prezent se înregistrează degradări ale structurii de rezistență a drumului provocate de scurgerea necontrolată a apei provenite din precipitații și din topirea zăpezilor. Acestea pot constitui un potențial pericol de cedare a drumului sub acțiunea traficului”, se spune în comunicat.

De asemenea, CNADNR menționează că în prezent „întreprinde demersuri” în justiție privind rezilierea contractului cu antreprenorul Romstrade.

„Având în vedere faptul că în prezent drumul național DN 67C se află într-o stare de degradare avansată, înclusiv a lucrărilor executate și neconservate de către antreprenor, fiind astfel pusă în pericol viața conducătorilor auto care îl tranzitează zilnic, CNADNR va demara, imediat ce condițiile meteorologice o vor permite, executarea unor lucrări la poduri, podețe, ziduri de sprijin, rigole, șanțuri, parapete, etc, care au o importanță majoră în protejarea drumului, stabilizarea versanților, colectarea și evacuarea apelor”, a declarat în comunicat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.

Nelu Iordache, care controlează firma de construcții Romstrade, aflată în insolvență, este judecat, din mai 2014, pentru fapte de corupție privind lucrări de modernizare a 148 de kilometri din DN 67C Transalpina, fiind acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave. Alături de acesta sunt judecați firma Romstrade și mai mulți șefi de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.