Cartierul financiar City of London intră în modernizări. Proiectul urbanistic are o valoare de 10 milioane de lire sterline

Publicat: 07 10. 2013, 12:04
Actualizat: 21 03. 2019, 12:41

Două dintre cele mai aglomerate străzi din cartierul financiar City of London vor fi închise traficului rutier, în cadrul unui proiect urbanistic de 10 milioane de lire al administratorului local, care vrea să încurajeze traficul pietonal și să valorifice valoarea istorică și atmosfera zonei, informează Mediafax.

Iluminatul stradal va fi îmbunătățit, spațiile verzi vor fi îmbogățite, iar indicatoarele eficientizate, în speranța că angajații și vizitatorii zonei vor circula mai mult pe aleile medievale ale cartierului financiar, potrivit Financial Times.

Administratorul drumurilor din zonă, City of London Corporation, crede că realizarea proiectului urbanistic va consolida statutul de centru financiar global al zonei.

„Atuul unic al Londrei este atmosfera și istoria, însă în prezent nu te poți bucura de ele fără să fii în pericol să te calce mașina”, a declarat pentru Financial Times un reprezentant al companiei.

Peste 300.000 de persoane lucrează în City of London, față de numai 10.000 de locuitori. Finalizarea mai multor clădiri de birouri în următoarea perioadă va contribui la creșterea numărului de vizitatori.

Administratorul vrea să interzică traficul rutier pe două străzi adiacente intersecției de la Banca Angliei, cel mai probabil strada Poultry și Threadneedle sau Corhhill, unde traficul pietonal este deja intens și în creștere.

Etapa de planificare va începe în luna noiembrie, iar proiectul va fi finalizat până în 2018, cu un cost de până la 10 milioane de lire sterline, finanțat în mare măsură printr-o taxă percepută dezvoltatorilor noilor proiecte imobiliare din zonă. Dezvoltatorii sprijină planul administratorului drumurilor.

„Intersecția de la Bancă este incredibil de ostilă. Am constatat că, de multe ori, angajații de pe partea de vest nu cred că are rost să traverseze pentru a ajunge la magazinele și barurile de pe partea de est”, comentează proprietarul unui centru comercial din zonă.

New York, Paris și Singapore au luat măsuri asemănătoare în ultimii ani, instituind zone pietonale și restricții de trafic în cartierele financiare.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.