Cât de pregătită este România pentru o eventuală criză a gazelor în această iarnă

Publicat: 02 09. 2014, 14:08
Actualizat: 05 11. 2019, 02:32

„Nu exclud să apară o criză a gazelor. Nu trebuie să ne surprindă, noi suntem pregătiți. Avem mai multe scenarii pentru la iarnă în privința asigurării alimentării cu gaze, dar în niciunul dintre aceste scenarii populația României nu va fi afectată”, a declarat Nicolescu, prezent la inaugurarea investiției Romgaz în extinderea depozitului de înmagazinare a gazelor naturale de la Urziceni, județul Ialomița.

El spune că această investiție este foarte importantă pentru România, mai ales în contextul situației din Est.

„Crește capacitatea de stocare cu 100 milioane metri cubi și cea de extacție în perioada iernii cu 2,4 milioane metri cubi. Pentru la iarnă vom stoca 2,5 miliarde metri cubi, față de cât a stabilit ANRE, adica 1,7 miliarde metri cubi. Suntem pregătiți pentru orice situație, care nu exclud să apară ca urmare a situației din Est”, a explicat Nicolescu.

Totodată, el a precizat că posibilitatea României de a-și ajuta vecinii este limitată.

„Planul nostru este să înmagazinăm cât mai multe gaze. Avem rezerve importante de păcură, iar dacă va fi nevoie vom trece termocentralele de pe gaze pe păcură”, a explicat ministrul.

România produce anual, în special prin OMV Petrom și Romgaz Mediaș, aproximativ 11 miliarde metri cubi de gaze, și importă anual din Federația Rusă alte 2,5-3 miliarde metri cubi de gaze.

Uniunea Europeană ar putea interzice exporturile de gaze și să limiteze consumul industrial, pentru protejarea aprovizionării cu energie a utilizatorilor casnici în această iarnă, în eventualitatea în care Rusia ar opri livrările de gaze din cauza crizei din Ucraina, potrivit unei surse comunitare.

Rusia este cel mai mare furnizor de petrol, gaze și cărbune al Europei, iar infrastructura de conducte din Ucraina ar putea fi folosită ca armă politică, așa cum s-a mai întâmplat, având în vedere că autoritățile europene și cele de la Moscova se contrazic din cauza acțiunilor militare rusești pe teriotoriul ucrainean.