Ce a discutat președintele Traian Băsescu cu guru piețelor emergente, Mark Mobius

Publicat: 20 11. 2012, 12:55
Actualizat: 02 04. 2016, 14:20

Președintele Traian Băsescu a discutat luni, la Palatul Cotroceni, cu o delegație a Fondului Proprietatea, condusă de Mark Mobius, președinte executiv al Templeton Emerging Markets Group, despre introducerea managementului privat și listarea la bursă a companiilor de stat.

Un alt subiect luat în discuție a vizat dezvoltarea pieței locale de capital.

„A fost o întâlnire foarte constructivă și sperăm că angajamentul puternic al președintelui României față de reformarea companiilor de stat va fi pus în aplicare, având în vedere faptul că succesul Fondului depinde într-o mare măsură de progresele înregistrate în cadrul acestui proces. Suntem încrezători că, venind pe piață și numind un management profesionist, aceste companii se vor afla mai aproape de atingerea potențialului lor maxim, fapt care, ulterior, se va reflecta pozitiv asupra economiei românești”, a declarat Mark Mobius într-un comunicat remis gândul de Franklin Templeton Investment.

Greg Konieczny, manager de Fond al Fondului Proprietatea, și-a exprimat speranța că listările viitoare și standardele mai bune de guvernanță corporativă vor ajuta în mod semnificativ la deblocarea valorii companiilor din portofoliul Fondului Proprietatea, care ar trebui să sprijine în cele din urmă competitivitatea economiei românești pe termen lung.

„Așteptăm cu interes să lucrăm îndeaproape cu autoritățile române, pentru a duce aceste planuri la bun sfârșit”, a spus managerul de Fond al Fondului Proprietatea.

Invitat recent la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV, Mark Mobius, omul din spatele Fondului Proprietatea, și-a exprimat opinia că la nivel mondial nu se poate vorbi de o criză reală, ci de una artificială, creată de speculanți care și-ar dori ca UE să se destrame.