Ce riscă firmele care nu depun la timp situațiile financiare anuale

Publicat: 30 06. 2015, 11:52

„Firmele vor putea fi radiate din oficiu sau, spre exemplu, la cererea ANAF sau a creditorilor, în cazul în care societatea nu și-a depus situațiile financiare anuale, și, după caz, situațiile financiare anuale consolidate, precum și raportările contabile la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare. Aceeași sancțiune poate fi aplicată și în ipoteza în care societatea nu și-a depus la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în termenul prevăzut de lege, declarația că nu a desfășurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere depășește 60 de zile lucrătoare”, a declarat avocatul Daniel Moreanu.

Legea vizează modificarea și completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerțului, a fost promulgată de către președintele Klaus Iohannis și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.

„Intrarea în vigoare a legii se va realiza pe etape, unele prevederi intrând în vigoarea în termen de 3 zile de la publicare, altele în termen de 90 de zile, în timp ce unele dintre prevederi vor intra în vigoare la data de 7 iulie 2017. Una dintre cele mai importante modificări aduse de noua lege, care va intra în vigoare în termen de 3 zile de la publicare, consta în introducerea unor noi cazuri de dizolvare a societăților, din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate. Spre exemplu, se poate pronunta dizolvarea, urmată de lichidarea și de radierea societății, în ipoteza în care a expirat contractul de închiriere sau de comodat cu privire la sediul social”, a spus Moreanu.

Lista companiilor pentru care Oficiul Național al Registrului Comerțului urmează să formuleze acțiuni de dizolvare va fi afișată pe pagina sa de Internet sau pe portalul de servicii on-line cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte și se transmite Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Ca urmare a modificării legii, prin intermediul unui sistem de interconectare la nivelul Uniunii Europene între oficiile naționale ale registrului comerțului orice persoană va putea verifica, în mod gratuit, anumite informații cu privire la orice firmă din UE, precum denumirea și forma juridică, sediul social/profesional și statul membru în care este înmatriculată, codul unic de înregistrare fiscală și starea firmei.

Legea introduce și un alt element de identificare a firmelor, respectiv un identificator unic la nivel european, EUID. Acesta va include elementul de identificare a României, elementul de identificare a registrului național, numărul persoanei din registrul respectiv și, dacă este necesar, alte elemente pentru a evita erorile de identificare.

Persoanele juridice de naționalitate română care deschid sucursale în străinătate vor avea obligatia de a le mentiona la oficiul registrului comerțului din România. Totodata, persoanele juridice cu sediul principal în străinătate care deschid sucursale în România au obligatia de a cere înregistrarea acestora la oficiul registrului comerțului de la sediul fiecărei sucursale. Aceste sucursale vor avea, printre altele, obligatia de a depune anual, situațiile financiare ale persoanei juridice din străinătate.