Ce s-a întâmplat cu leul după înțelegerea creditorilor Greciei

Publicat: 27 11. 2012, 11:01
Actualizat: 23 03. 2019, 00:09

Moneda națională s-a apreciat, în linie cu valutele din regiune, după ce creditorii Greciei au convenit modificări la programul de ajutor financiar și eliberarea unei tranșe, astfel că rata de schimb a coborât spre 4,51 lei/euro la începutul sesuinii interbancare de marți.

Primele schimburi s-au realizat la 4,5150 – 4,5170 lei/euro, în scădere față de luni seară, când operațiunile se perfectau la 4,5210 – 4,5230 lei/euro.

Ulterior, cursul a atins un minim de 4,5110 lei/euro, iar în jurul orei 10:30 băncile cotau euro la 4,5120 – 4,5135 lei.

Dealerii spun că jucătorii au transferat volume de valută în creștere față de zilele precedente.

Valutele din regiune consemnau, de asemenea, creșteri ușoare, după ce creditorii internaționali ai Greciei, statele din zona euro și FMI, au ajuns marți la o înțelegere pentru modificarea programului de ajutor extern și eliberarea unei tranșe de 34,4 miliarde de euro, amânată de mai multe luni.

Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință în scădere cu 0,47 bani, la 4,5313 lei/euro. În sesiunea de vineri, rata de schimb a fost de 4,5360 lei/euro.

Leul s-a apreciat și față de dolar, iar cursul de referință a coborât cu 2,25 bani, la 3,4950 lei/dolar. În același timp, rata oficială pentru francul elvețian a scăzut ușor, de la 3,7637 lei/franc la 3,7628 lei/franc.

Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.

Dobânzile pentru sumele atrase pe termen de o zi au urcat la 6 – 7%, de la 5,38% – 5,88% luni, pe fondul deficitului de lei din piață, după ce BNR a redus luni plafonul împrumuturilor prin operațiunile repo, la 4 miliarde lei. În precedentele două săptămâni suma disponibilă a fost la 6 miliarde lei.