Ce se întâmplă cu primul oraș intrat în faliment din România

Publicat: 13 08. 2014, 18:48
Actualizat: 29 09. 2018, 21:11

Conform OUG 46/2013 și Legii 273/2006, planul de redresare presupune „restabilirea viabilității financiare a Primăriei Aninoasa” și „achitarea debitelor către creditorii înscriși în tabelul definitiv de creanțe”, scrie Business Magazin.

Primăria Aninoasa are de recuperat sume considerabile de bani de la locuitorii orașului, iar edilii consideră că aceasta va fi cheia obținerii unei stabilități financiare. „În anul acesta vrem să mergem pe o procedură și mai dură, ce va ajunge până la popriri pe salarii și chiar pe pensii, pentru a ne recupera banii cuveniți de la datornici”, a declarat Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa pentru Mesagerul Hunedorean.

„Gradul de îndatorare al Primăriei Aninoasa se apropie de 150%. Valoarea datoriilor, inclusiv un credit bancar, se ridică la 5,7 milioane lei, în condițiile în care bugetul local pe acest an a fost stabilit la 4,2 milioane lei”, a declarat viceprimarul localității, Adrian Albescu, citat de gandul.info. Cea mai mare datorie a primariei este către BCR, de circa 800.000 de euro.

„Creditul a fost pentru a acoperi contribuțiile la investițiile pe care le aveam în derulare. Obținusem și un an de grație de la bancă. Dobânzile și penalizările sunt mari…”, susține fostul primar, Ilie Botgros, citat de casajurnalistului.ro, despre creditul de peste trei milioane de lei contractat în 2006 de la bancă, destinat investițiior în infrastructură.

Aninoasa a devenit oraș în 1989, iar exploatarea minieră din zonă s-a închis în 2006.

Tribunalul Hunedoara a dispus pe 17 iunie 2013 deschiderea procedurii de insolvență solicitată de Primăria Aninoasa, numind ca administrator judiciar SCP Tudor & Asociații SPRL, care va avea onorariu egal cu indemnizația lunară a primarului, majorată cu 30 la sută, potrivit Hunedoreanul.

Ordonanța de Urgență a Guvernului 46/2013 privind criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale obligă primarii să ceară Tribunalului să declare insolvența, dacă autoritatea locală are datorii neplătite mai vechi de 120 de zile și care depășesc 50% din bugetul general. Cei care nu sesizează instanța în timpul prevăzut de lege pot fi amendați sau condamnați la închisoare.

Orașul Aninoasa este situat în partea de sud a județului Hunedoara, în bazinul carbonifer Valea Jiului. Orașul a fost declarat zonă defavorizată prin Hotărârea Guvernului nr. 992/29.12.1998.