Ce se va întâmplă cu FACTURILE românilor la Energie, de la 1 aprilie / Ordonanța care stabilește noi plafoane nu a ajuns pe masa Executivului încă

Publicat: 24 03. 2024, 14:25

Deși ordonanța care stabilește noi plafoane pentru companiile din energie și gaze a fost pusă în dezbatere, ea nu a ajuns în guvern pentru adoptare.

Această ordonanță pregătită de ministerul Energiei spune că producătorii de energie vor putea să vândă electricitatea la 400 de lei pe megawatt/ oră, cu 50 de lei mai ieftin decât prețul practicat în prezent, scrie Jurnalul.ro.

Aceste noi prețuri ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie

Companiile care extrag gaze le vor putea vinde la 120 de lei megawatt/ oră, cu 30 de lei mai ieftin decât în prezent.

Aceste schimbări, spun analiștii, nu se vor vedea automat și în prețul facturilor pe care le plătesc românii, asta pentru că deși se modifică plafoanele pentru firme, plafoanele pentru populație rămân similare.

Aceste noi prețuri ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie dacă ordonanța va fi adoptată de Guvern în timp util.

În această ordonanță, Guvernul spune că în situația în care vom asista la o degradare a situației de securitate din regiune, Executivul va putea să intervină și să modifice prețul gazelor prin hotărâre de Guvern.

Totodată, prin acest act pus în dezbatere, Guvernul anunță că schema de compensare și plafonare expiră pe 26 aprilie, iar începând din acel moment, românii nu mai beneficiază de sprijin pentru plata facturilor, excepție vor face doar consumatorii vulnerabili.