Cererea de suspendare a deciziei de intrare în insolvență a Carrefour va fi analizată în 15 ianuarie

Publicat: 06 01. 2014, 13:43
Actualizat: 31 07. 2014, 14:03

Solicitarea de suspendare a hotărârii de intrare în insolvență a Carrefour va fi analizată în 15 ianuarie de Tribunalul București, după ce avocații retailerului au depus cererea la finele anului trecut.

În luna decembrie, Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a Carrefour România, compania care administrează rețeaua locală omonimă de hipermarketuri, la cererea unui furnizor, decizia fiind publicată pe siteul Tribunalului București.

Procedura de insolvență a fost cerută de compania GSL Logistic, un distribuitor de scutece și accesorii pentru copii si adulți din București, care, potrivit unor surse citate de ZF, avea de încasat de la Carrefour România datorii în valoare de circa 800.000 de lei (170.000 de euro).

La cererea avocaților, Carrefour a achitat datoria și a cerut suspendarea hotărârii de intrare în insolvență.

„Carrefour Romania SA consideră ca această hotărîre este netemeinică, întrucât situația financiară a Carrefour Romania SA este extrem de solidă, iar pretinsa creanță a societății comerciale care a declanșat această procedură judiciară a fost deja achitată, cererea sa fiind lipsită de obiect. Avocații noștri au fost mandatați să inițieze toate demersurile legale care se impun pentru atacarea acestei hotărâri care încă nu a fost comunicată oficial societății noastre. Informăm pe această cale toți partenerii noștri (furnizori, clienți, consumatori) că activitatea Carrefour Romania SA se desfășoară în condiții normale, societatea urmând a-și respecta toate obligațiile, potrivit contractelor încheiate”, porivit unui comunicat al Carrefour România transmis la finele anului trecut.

Retailerul este reprezentat în instanță de casa de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații.

GSL Logistic, o companie cu 8 angajați, a avut în 2012 o cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei, în scădere cu 15% față de anul precedent, și un profit de 12.800 de lei, conform datelor publicate de Ministerul de Finanțe.

Carrefour România, parte a grupului francez Carrefour, operează patru formate de magazine, cu un total de 160 unități, dintre care 25 hipermarketuri Carrefour, 78 supermarketuri Market, 56 magazine de proximitate Express și un magazin online.

Compania a avut anul trecut pe piața românească vânzări de 986 milioane euro, fără TVA, în creștere cu 3% față de 2011, și un profit de 23 milioane euro.