Chinezii vor să finanțeze construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă. La câte miliarde de euro este evaluată investiția

Publicat: 30 10. 2012, 16:07
Actualizat: 29 09. 2018, 19:14

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Rodin Traicu spune că o companie chineză, China Guandong Group, ar putea asigura aproape 40% din investiția pentru construirea reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă.

„Am discutat posibilitatea ca societatea chineză să investească aproape 40% din necesarul investițional pentru unitățile nucleare 3 și 4, în partea clasică a centralei, adică echipamente electrice, circuite, turbine, generator. A fost o discuție deosebit de importantă, mult mai importantă decât mă așteptam. Tonusul nostru față de cele două reactoare a crescut simțitor”, a declarat Traicu într-o conferință de presă.

Proiectul, evaluat la 4 miliarde de euro, a fost inițiat în 2007, iar lucrările erau estimate să înceapă în 2010.

Din compania de proiect făceau parte Enel (Italia), ArcelorMittal România, Nuclearelectrica, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) și GDF Suez (grup franco-belgian).

Nemulțumite de evoluția discuțiilor, CEZ, RWE, Iberdrola și GDF Suez au renunțat la sfârșitul anului 2010 la investiție, astfel că Ministerul Economiei, prin Nuclearelectrica, a ajuns să dețină 86% din firma de proiect.

După retragerea din proiect a celor patru companii proiectul a stagnat, întrucât Guvernul nu a reușit să atragă alți parteneri în proiect.

Traicu afirma, în urmă cu câteva săptămâni, că Guvernul vrea să recheme în proiect companiile CEZ, RWE, Iberdrola și GDF Suez.

Un studiu comandat de Comisia Națională de Prognoză și prezentat recent arată că punerea în funcțiune a reactoarelor nucleare 3 și 4 la centrala de la Cernavodă este incertă înainte de anul 2020, din cauza neclarităților legate de capacitatea României de a finanța investiția și structura acționariatului.