Chițoiu: Hidroelectrica ar putea ieși din insolvență cel târziu în octombrie. Paguba din contractele cu „băieții deștepți”: 1,3 miliarde euro

Publicat: 20 07. 2012, 15:42
Actualizat: 30 07. 2014, 00:03

Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, a declarat vineri că până la sfârșitul lunii iulie ar putea fi denunțate toate contractele Hidroelectrica încheiate cu „băieții deștepți” și speră ca până cel târziu la începutul trimestrului IV din acest an producătorul de electricitate să iasă din insolvență.

Chițoiu a afirmat, într-o conferință de presă, că Hidroelectrica a înregistrat o pagubă de circa 4,5 miliarde lei, respectiv 1,2-1,3 miliarde euro din contractele bilaterale încheiate cu „băieții deștepți”.

„Și înainte de a intra în insolvență, dar și pe perioada insolvenței, administratorul special și administratorul judiciar au purtat negocieri cu toți beneficiarii de contracte bilaterale de energie electrică. În toată această perioadă, cu două excepții, toți au avut o poziție refractară, nu au accesat la noile condiții de negociere, în sensul ca prețul de vânzare să fie cel de pe bursa OPCOM și, de asemenea, nu au fost de acord cu reducerea cantităților și a duratei contractelor”, a spus Chițoiu.

El a arătat că până în prezent au fost denunțate trei contracte, cu Euro-P.E.C. și EFT. „În raportul administratorului special se preconizează că nu se va ajunge la o înțelegere cu intermediarii în această săptămână, urmând ca până la sfârșitul lunii să fie denunțate și aceste contracte”, a spus ministrul.

Chițoiu a punctat că interesul Hidroelectrica este de a vinde energia electrică pe piața concurențială, începând cu 1 august.
„Noi sperăm ca administratorul judiciar și administratorul special să readucă Hidroelectrica la starea normală de funcționare, respectiv la ieșirea din insolvență, până cel târziu la începutul trimestrului IV al acestui an”, a mai spus ministrul.

Compania, cel mai mare producător de energie din România, a intrat în insolvență în luna iunie, la solicitarea Consiliului de Administrație. Consiliul și-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri și creșterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” și al secetei din 2011.

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a anunțat că vrea să găsească soluții amiabile privind aceste contracte, prin discuții cu beneficiarii acordurilor, menționând însă că, dacă aceștia nu vor accepta noile condiții, contractele vor fi denunțate.

Contractele directe de vânzare a energiei, la prețuri sub cele din piață, au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 și 2003 și expiră în 2014, 2015 sau 2018.