CNADNR vrea studii de fezabilitate pentru Sibiu-Pitești, Sibiu-Făgăraș și centura Nord a Capitalei

Publicat: 02 06. 2014, 12:40
Actualizat: 30 07. 2014, 00:38

CNADNR vrea revizuirea studiilor pentru autostrada Sibiu – Făgăraș (72,5 km) și autostrada de centură București Nord (52,7 km), precum și revizuirea/actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu – Pitești (116,6 km).

Cele trei contracte au o valoare totală estimată cuprinsă între 81,2 și 96 milioane lei, fără TVA. În valoarea maximă este inclusă și achiziția unor servicii similare, potrivit anunțurilor CNADNR.

Proiectele vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile și cu bani de la bugetul de stat.
Contractele, cu termen de un an de la adjudecare, vor fi atribuite prin licitație deschisă, pentru prețul cel mai mic.
Cererile de participare sau ofertele pot fi depuse în perioada 22 – 24 iulie.

CNADNR intenționează să liciteze în acest an proiecte pentru elaborarea sau refacerea unor studii de fezabilitate necesare construcției a aproape 1.800 de kilometri de autostradă.

Compania a lansat la începutul lunii mai procedurile pentru contractarea de studii necesare construcției a zece autostrăzi, însumând aproximativ 1.000 de kilometri, iar la finalul lunii a publicat anunțurile de participare pentru alte patru autostrăzi, de circa 430 kilometri.
România are în prezent 646 kilometri de autostradă.
Reprezentanții CNADNR au anunțat recent că au primit 50 de contestații pentru documentanția aferentă primelor zece licitații.