Cojocaru, Volksbank: Populația economisește tot mai mult la bănci, fiind precaută pe timp de criză

Publicat: 15 03. 2013, 12:37
Actualizat: 06 02. 2016, 09:19

Populația începe să economisească tot mai mult la bănci, deși dobânzile sunt la niveluri scăzute, punând precauția, pe timp de criză, mai presus decât câștigurile din dobânzi, consideră vicepreședintele Volksbank Lucian Cojocaru.

„Din ce se vede până acum, persoanele fizice încep să economisească tot mai mult, în timp ce resursele pe zona persoanelor juridice scad. Cred că, deși dobânzile devin câteodată real negative, precauția pe care lumea încearcă s-o aibă din ce în ce mai mult în perioade de criză precumpănește și oamenii tind să economisească chiar dacă, pe perioade scurte, dobânzile nu sunt cele mai bune”, a afirmat Cojocaru, după o conferință.

El a admis că, într-o oarecare măsură, băncile au rămas singura alternativă sigură pentru economisire, fiind preferate de populație în pofida dobânzilor reduse.

Cojocaru nu se așteaptă la o scădere a economisirii populației în bănci, deși anul trecut dobânzile la depozite au fost real negative.

Vicepreședintele Volksbank consideră că dobânzile din bănci sunt foarte bune comparativ cu alte țări și vor rămâne la același nivel în acest an, probabil cu o mică scădere pentru lei, menționând că banca pe care o reprezintă va urmări ce se întâmplă în piață în privința dobânzilor și se va alinia.

El a apreciat totodată că oamenii își vor ține banii în bănci atât timp cât consideră că dobânzile sunt corecte.

Datele BNR arată că depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut în ianuarie cu 0,3%, la 74,9 miliarde lei. La 31 ianuarie 2013, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 1,5% (-4,2% în termeni reali) față de 31 ianuarie 2012.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au redus cu 3,6%, la 48,8 miliarde lei. La sfârșitul lunii ianuarie, depozitele în lei ale persoanelor juridice au scăzut cu 6,8% (-12% în termeni reali) față de 31 ianuarie 2012.

Potrivit BNR, Depozitele în valută ale rezidenților gospodării ale populației și persoane juridice, exprimate în lei, au crescut cu 0,2%, la 72 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,3%, la 16,42 miliarde euro). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 16,3% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 15,2%); depozitele în valută ale gospodăriilor populației exprimate în lei au crescut cu 17,1% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației au crescut cu 16%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice exprimate în lei s-au majorat cu 14,7% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților persoane juridice au crescut cu 13,7%).