Comisia Europeană îi cere ministrului Agriculturii să oprească exportul a 70.000 de oi către statele arabe / Daea: Nu oprim exporturile de ovine

Publicat: 11 07. 2019, 17:13

70.000 de oi urmează să fie încărcate pe nava Al Shuwaikh, deținută de compania Kuweit Livestock Transport & Trading (KLTT), cunoscută și sub numele de Al Mawashi și vor fi transportate către Kuwait, Qatar și Emiratele Arabe Unite, unde are loc, în august, „Festivalul sacrificiului”.

Solicitatea comisarului european, care a postat scrisoarea către Daea pe Twitter, survine unei sesizări din partea organizațiilor care luptă pentru drepturile animalelor, precum Eurogroup for Animals.

Comisarul spune în scrisoare că animalele vor fi expuse unor temperaturi extreme, iar prevederile legale din domeniu interzic transportul acestora în astfel de condiții. În scrisoare, comisarul precizează că a mai atras atenția autorităților române asupra unor astfel de situații, și că a primit asigurări că legislația română va fi modificată pentru a preveni astfel de situații.

Contactat de MEDIAFAX, ministrul Agriculturii, Petre Daea nu a comentat informația, justificând că nu cunoaște subiectul.

KLTT este un mare exportator de ovine din Australia, iar anul trecut a fost subiectul unui scandal major adus în atenția mass-media de către Animals Australia. Această companie are un istoric plin de încălcări ale drepturilor animalelor și este responsabilă pentru decesele în timpul transportului naval a peste un milion de animale, arată un raport al https://www.eurogroupforanimals.org.

Daea: Nu oprim exporturile de ovine

Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu va opri exporturile celor 70.000 de ovine către Kuweit, Qatar și Emiratele Arabe Unite, cu ocazia „Festivalului Sacrificiului” care va avea loc în țările arabe în august.

Petre Daea a afirmat, după ce i s-a cerut de către Comisia Europeană să oprească exporturile de ovine către statele arabe, că nu va face acest lucru. Acesta a explicat că legea este respectată, fermierii români au depus eforturi pentru a crește ovinele la greutatea cerută, acestea sunt solicitate pe piețele externe și nu are niciun motiv pentru care să oprească exportul animalelor.

Ministrul a adăugat că președintele ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar Vetereinară și pentru Siguranța Alimentelor) se află în portul Constanța și verfică situația. Cea care este responsabilă de transportul ovinelor și de modul în care acestea sunt conduse la destinație este firma de transport care acceptă condițiile exportatorului.

Petre Daea a mai afirmat că România exportă milioane de ovine pe an, respectând toate legile în vigoare.