Comisia Europeană: România a ieșit din recesiune în trimestrul al treilea

Publicat: 04 11. 2014, 16:36

Pentru ultimele trei luni, Comisia anticipează o creștere economică de 1,6% față de intervalul iulie-septembrie, se arată în raportul de toamnă al Comisiei Europene privind prognozele economice în UE

Raportat la perioada similară din 2013, creșterea PIB va fi de 1,1% în al treilea trimestru și de 1,6% în următorul trimestru.

Avansul trimestrial al PIB va încetini la 0,3% în primele trei luni ale anului viitor și se va stabiliza la 0,4% pe parcursul celorlalte trei trimestre, potrivit raportului.

Comisia anticipează o creștere economică anuală de 2% în primul trimestru din 2015 și de 3,4% în cel de-al doilea trimestru, avansul urmând să se tempereze la 2,8%, respectiv 2,5% în următoarele două trimestre.

România a reintrat în recesiune tehnică la finele lunii iunie, având două trimestre consecutive de contracție a PIB. Economia a scăzut cu 0,9% în al doilea trimestru, după un declin de 0,1% în primele trei luni.

Institutul Național de Statistică va publica pe 14 noiembrie estimarea semnal privind evoluția PIB în trimestrul al treilea.

Comisia Europeană a redus luni semnificativ prognoza privind economia României în acest an, ca urmare a încetinirii creșterii în cel de-al doilea trimestru, anticipând un avans anual de 2%, față de o creștere de 2,8% estimată în iunie.

Și prognoza pentru 2015 a fost revizuită în scădere, Comisia estimând un avans economic de 2,4% pentru anul viitor, față de proiecția de 2,6% prezentată în raportul din primăvară.