Compania chineză Goldwind va instala în Dobrogea turbine eoliene de 50 MW

Publicat: 05 12. 2013, 10:52
Actualizat: 03 02. 2019, 20:49

Goldwind International Limited, divizie a Xinjian Goldwind Science & Technology Co., are un contract pentru furnizarea de turbine de 50 MW către parcul eolian Mireasa, se arată într-un comunicat al companiei chineze.

Prima turbină Goldwind a fost instalată recent la Mireasa, iar contractul a fost semnat anul trecut, se spune în comuinicat.

Compania notează că este vorba despre prima turbină eoliană de producție chineză instalată în România și în Europa de Est.

Cele 20 de turbine Goldwind vor fi livrate până la sfârșitul anului, iar instalarea și conectarea la rețea ar urma să aibă loc până în iunie 2014, se mai arată în comunicat.

Goldwind este cel mai mare producător de turbine eoliene din China, cu aproximativ 12.000 de unități instalate, având o capacitate totală de peste 15 GW, potrivit companiei.

Goldwind s-a extins în mai multe țări, inclusiv SUA și Australia, și vizează de asemenea îmbunătățirea poziției pe piețele emergente din America Latină, Africa și Asia, se arată în comunicat. Compania este listată la bursele de la Shenzhen și Hong Kong.

Monsson Alma operează proiecte cu o capacitate totală de 500 MW și are în construcție ferme de 200 MW, majoritatea în Dobrogea, se mai spune în comunicat.

Monsson Alma face parte din grupul Monsson, care dezvoltă, construiește, operează și asigură service și mentenanță pentru parcuri eoliene și solare în România.