Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, despre modificarea RCA: Dacă ASF-ul va fi scos din lege, avem o problemă

Publicat: 07 10. 2019, 15:38

„Dacă ASF-ul va fi scos din lege acum, cum s-a discutat în grupul de lucru, avem o problemă. Sincer vă spun, pentru că ne întoarcem de unde am plecat. Nu vreau să intru cu articole, iarăși, știți foarte bine care a fost poziția noastră. O respectăm cu toții, toți transportatorii, toți care am ieșit în stradă. Noi nu vrem să vă spunem astăzi că vom ieși în stradă. Nu mai vrem să ne întoarcem, dar vrem să apelăm la medierea dumneavoastră, între noi, indiferent dacă suntem transportatori, posesori auto, cei șapte milioane de abonați, de captivi care să plătească această poliță RCA, și asiguratori. Să avem în continuare aceste tarife decente. Să fie supravegheată piața. Și nu să ne puneți pe noi acum prin presiunea Comisiei Europene, presiune făcute la aceste multinaționale financiare, să ajungem iarăși să plătim”, a afirmat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR)

Ștefănescu a adăugat că preferă să plătească polița de asigurarea așa cum este în prezent și că schimbarea legii vine la presiunea asiguratorilor.

„Transportatorii dețin o mare majoritatea a service-urilor din România, a service-urilor auto, autorizate în momentul de față. Chestia asta creată între service-uri și asiguratori, o chestie mai mult creată fictiv. Asiguratorii în momentul de față sunt amendați, cu toate că această schimbare a legii RCA vine la presiunea domniilor lor. Păi când au făcut presiunea nu știau că au încălcat legea? Așa cum de altfel am mai încălcat-o și noi, transportatorii câteodată. Haideți s-o plătim așa cum este, cât de cât decentă. În momentul de față avem o poliță RCA decentă”, a spus Ștefănescu.

Reprezentantul Ministerului susține că proiectul va trebui implementat rapid, întrucât Uniunea Europeană vrea reglementarea imediată a încălcării drepturilor europene.

„Noi aici avem un proiect de lege, care va fi un proiect de lege al guvernului și care va avea și avizul Ministerului Afacerilor Externe, în ceea ce privește transpunerea din perspectiva legislației europene. Acuma suntem puțin presați de timp pentru că Uniunea solictă a soluționa aceste trei încălcări, zic ei, punctuale, ale drepturilor europene. Încercăm să promovăm acest proiect de lege în variantă de urgență, urmând ca ulterior să venim cu un proiect mai amplu pe tipul de probleme indentificate”, a spus Attila György, Secretar de Stat la Ministerul Finanțelor Publice.

Luni a avut loc dezbaterea publică a proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie – publicat în data de 20 septembrie 2019.

Proiectul de modificare a Legii nr. 132/2017 are în vedere în principal modificări asupra modului de funcționare a „asiguratului cu risc ridicat”. Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcționare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate și ofertate de către BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) și nu de către asigurător.

Documentul propune abrogarea prevederilor ce limitează cheltuielile administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă. O altă propune este eliminarea obligației ASF de reglementare a modului de calcul al tarifelor de primă, a criteriilor de risc, a indicilor de încărcare, a coeficienților de majorare și/sau corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor de primă, condiții în care calculul va avea în vedere respectarea principiilor actuariale general acceptate.